Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, l-a abordat pentru un eventual contract, în 2009, însă cei doi nu au ajuns la un acord deoarece românul îşi prelungise recent înţelegerea cu gruparea ucraineană, informează Mediafax.
"Preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, este o persoană foarte bine intenţionată. Este adevărat că în prezent situaţia echipei nu este prea bună, dar suporterii trebuie să îi respecte eforturile. Am mai discutat cu el. Am avut o discuţie la Istanbul, la finala Cupei UEFA din 2009, pe care am câştigat-o în faţa formaţiei Werder Bremen. Însă eu îmi prelungisem în urmă cu o săptămână contractul cu Şahtior. Poate că acum eram la Galatasaray dacă Polat mă aborda cu zece zile înainte. Preşedintele a fost foarte corect cu mine, dar nu am ajuns la un acord", a declarat Lucescu.
Mircea Lucescu consideră că tehnicianul Gheorghe Hagi, fostul său elev, va face treabă bună la Galatasaray. "El cunoaşte foarte bine echipa şi cred că Polat îl va susţine. Nu este uşor să vii la o formaţie în timpul sezonului. Niciun antrenor nu poate obţine imediat succese cu o echipă pe care nu a format-o el. Hagi se va ţine de treabă. El poate că nu are experienţele mele bune, dar este bine intenţionat. Se vede clar că încearcă să facă totul", a explicat Lucescu.
Tehnicianul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, l-a abordat pentru un eventual contract, în 2009, însă cei doi nu au ajuns la un acord deoarece românul îşi prelungise recent înţelegerea cu gruparea ucraineană, informează Mediafax.
"Preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, este o persoană foarte bine intenţionată. Este adevărat că în prezent situaţia echipei nu este prea bună, dar suporterii trebuie să îi respecte eforturile. Am mai discutat cu