Românii au consumat, anul acesta, mai puţin vin îmbuteliat decât în 2008 sau în 2009. Consumul de vinuri îmbuteliate a scăzut de la 500 milioane de euro, în 2008, când producătorii au marcat un vârf al vânzărilor, la 350-400 de milioane de euro, cât estimează că va fi valoarea pieţei în 2010. Sursa: Agerpres
"Piaţa de retail a scăzut cu 12%. Dacă va fi un Crăciun bun, scăderea se va reduce la 7%. Aceeaşi regulă se aplică şi la vinuri", a declarat Daniel Negrescu, brand manager la Murfatlar.
Vânzările de vinuri din portofoliul Murfatlar au crescut, în luna decembrie din anii 2007-2008, cu de la 50 şi până la 100%, în funcţie de brand. În 2009, creşterea a fost de 30-60% faţă de o lună normală.
Importurile de vinuri se cifrează la 2% din piaţă, potrivit datelor furnizate de Cramele Recaş.
Piaţa vinului îmbuteliat, deşi este în creştere, are de suferit din cauza autoconsumului, pe care specialiştii îl evaluează ca având o valoare egală cu piaţa oficială.