Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preda: România nu poate suporta acum cheltuieli precum înnoirea parcului auto al Parlamentului

Publicat in Romania Libera, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, azi, că deputaţii democrat-liberalii nu sunt de acord cu înnoirea parcului auto al Parlamentului pentru că "România nu poate suporta asemenea cheltuieli acum", precizând că maşinile cu care circulă în prezent parlamentarii sunt încă bune, informează Mediafax.

Liderul PDL a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău, că bugetul pe anul viitor nu permite achiziţionarea de maşini noi pentru parlamentari, cu atât mai mult cu cât o astfel de investiţie nu se justifică.

"Nu cred că trebuie întotdeauna luat ca argument kilometrii parcurşi cu o maşină. Nu ne putem permite în bugetul lui 2011 să avem asemenea cheltuieli şi nu doar asta. Trebuie făcut în austeritate şi responsabilitate un buget pe 2011. Cred că şi filosofia de construcţie a bugetului a fost greşită. De ce trebuie să construiesc un buget mare, să ajung în faţa opiniei publice, care să spună că parlamentarii sunt nesimţiţi, că ei mor de foame, iar noi ne luăm maşini. Să se facă un buget de austeritate maximă şi, dacă sunt anumiţi parlamentari care-şi doresc ceva, să-şi treacă în buget, să-şi pună în amendament. Dar nu să arunce blamul asupra a 330 de oameni pentru un buget de care ei nu sunt responsabili", a declarat Cezar Preda.

Preşedintele PDL Buzău a subliniat că România nu poate suporta asemenea cheltuieli, cum ar fi achizionarea de maşini pentru parlamentari, adăugând că aceştia ar trebui să circule fie cu maşinile personale, fie cu vechile autoturisme din parcul auto.

"Filosofia de întocmire a unui buget trebuie să se schimbe. România nu poate suporta acum asemenea cheltuieli. Cred că sunt oameni care nu trebuie să arate ţării că-şi doresc neapărat Duster şi pot să circule cu ce au realizat în viaţă ori cu Logan-urile care sunt încă foarte bune", a mai spus el.

Conducerea Camerei Deputaţilor a amânat în această săptămâ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 17 minute
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 3 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 3 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Declaraţie comună ce susţine un acord de încetare a focului în conflictul Israel - Hamas semnată de mai mulți lideri, printre care și președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Liderii din România, Statele Unite, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda și Regatul Unit au făcut apel la Hamas să înceteze focul și să elibereze ostati

BREAKING NEWS: Banca Centrală Europeană reduce dobânda pentru prima oară în ultimii cinci ani

Mediafax acum 3 ore
BCE a redus dobânda de referinţă pentru depozite cu un sfert de punct procentual, până la 3,75%. Euro s-a menţinut stabil, crescând cu 0,1%, la 1,0865 dolari, după anunţul privind rata. Randamentele Bund germane pe doi ani, sensibile la rata dobânzi

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Europa, lovită de caniculă! Temperaturile ajung la aproape 50 de grade Celsius

Cancan acum o ora
Meteorologii anunță vreme caniculară, săptămâna viitoare, în Europa. S-au înregistrat, deja, aproape 50 de grade Celsius în Arabia Saudită, specialiștii vorbind despre un record de temperaturi. Meteorologii nu vin cu vești tocmai favorabile. Special

Viktor Orban spune că îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO numai în anumite condiţii şi că acum sprijină România

HotNews acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia Mark Rutte trebuie

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

29°
joi

16°/29°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°