Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La FMI o exista demisie de onoare?

Publicat in Vox Publica, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Tehnic, bănesc, diplomatic, afirmația lui DSK, șeful cel mare al FMI, este de mare porc. Ea nu poate fi explicată, din punctul meu de vedere, decât printr-un puseu subit de senilitate, sau prin faptul că domnia sa joacă la două capete, cel de-al doilea fiind o eventuală candidatură a sa la prezidențialele din țara de baștină, Franța. Care Franță, ca să ne menținem în tonul de cavaler al apocalipsei însușit de oficialul FMI stă, potrivit altui catastrofal ce în ultima vreme face bani exclusiv din prevestirea de nenorociri, Nouriel Roubini, la fel de ”bine” ca Grecia. Din punct de vedere tehnic, dați fiind toți indicatorii macroeconomici cunoscuți, este exclus ca România să se afle aproape de faliment, și când spun asta mă refer doar la dimensiunea rezervelor valutare raportate la datoria pe termen scurt situată la circa 17,2 miliarde de euro potrivit ultimelor date. Din punct de vedere bănesc, nici nu se pune problema. Diplomatic vorbind,să spui așa ceva despre state, și aici nu e vorba doar de România, ci și de altele enumerate în interviul buclucaș (Irlanda, Grecia, Letonia etc) aflate sub un acord de împrumut cu FMI și Uniunea Europeană, este inadmisibil având în vedere calitatea sa de șef executiv al Fondului. Mai mult decât atât, atunci când principala problemă a Europei este acum aceea a crizei datoriilor suverane să faci afirmații cu potențial de domino, de natură să încurajeze creșteri de dobânzi, din poziția de șef al FMI este clar o eroare impardonabilă. Cât despre bucuria masochistă cu care mass/media de la noi a prezentat discursul halucinant al lui DSK, ce să mai vorbim.Musiu DSK ar trebui să-și cam dea demisia…

Tehnic, bănesc, diplomatic, afirmația lui DSK, șeful cel mare al FMI, este de mare porc. Ea nu poate fi explicată, din punctul meu de vedere, decât printr-un puseu subit de senilitate, sau prin faptul că domnia sa joacă la două capete, c

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 11 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 6 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Tradiţii şi obiceiuri

News.ro acum 55 minute
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Italia: Interdicţia de intrare a turiştilor în insula Capri a fost ridicată

News.ro acum 25 minute
Insula italiană Capri a ridicat, sâmbătă, interdicţia pentru turişti, după ce au fost rezolvate problemele cu aprovizionarea cu apă a staţiunii, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a declarat că interdicţia a fost "ridicată" după ce a fo

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 11 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 12 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 10 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°