Pugilistul român Iulian Ilie, originar din Ploieşti, a câştigat titlul internaţional la categoria grea, versiunea IBF International, după ce l-a învins, vineri seară, la Brescia, pe italianul Cristian Dolvanelli, scrie Mediafax.
Titlul a rămas vacant după ce deţinătorul lui, Thomas Adamec, a decis să treacă la categoria supergrea.
Iulian Ilie are 32 de ani şi a început boxul la Ploieşti sub îndrumarea antrenorului Leontin Sandu. Ilie a fost campion naţional în 2001, iar din 2004 a trecut la profesionism, el emigrând în urmă cu mai mulţi ani în Italia. Ca profesionist are 16 partide, toate câştigate, dintre care 4 prin KO.
La Brescia, Ilie a fost asistat în colţ de fostul antrenor al lui Leonard Doroftei, Titi Tudor. "Am mână bună şi la profesionişti. Pentru mine este o mare satisfacţie că, după titlurile aduse de Leonard Doroftei şi Adrian Diaconu, la Ploieşti mai vine o centură profesionistă", a spus Tudor.
Pugilistul român Iulian Ilie, originar din Ploieşti, a câştigat titlul internaţional la categoria grea, versiunea IBF International, după ce l-a învins, vineri seară, la Brescia, pe italianul Cristian Dolvanelli, scrie Mediafax.
Titlul a rămas vacant după ce deţinătorul lui, Thomas Adamec, a decis să treacă la categoria supergrea.
Iulian Ilie are 32 de ani şi a început boxul la Ploieşti sub îndrumarea antrenorului Leontin Sandu. Ilie a fost campion naţional în 2001, iar din 2004 a trecut la profesionism, el emigrând în urmă cu mai mulţi ani în Italia. Ca profesionist are 16 partide, toate câştigate, dintre care 4 prin KO.
La Brescia, Ilie a fost asistat în colţ de fostul antrenor al lui Leonard Doroftei, Titi Tudor. "Am mână bună şi la profesionişti. Pentru mine este o mare satisfacţie că, după titlurile aduse de Leonard Doroftei şi Adrian Diaconu, la Ploieşti mai vine o centură profesion