Nu mă pricep la vinuri absolut deloc. Ştiu doar că-s albe, roşii şi rose, dulci, seci sau demi-dulci, că se beau nebotezate sau şpriţ şi că-s făcute din struguri, din prafuri sau „din pufoaică” (circulă legende...). Deci sunt total afonă, nu ştiu nimic despre vinuri şi nici nu consum, fiindcă îmi provoacă dezechilibru numai mirosul alcoolului.
Mă gândesc însă, aşa analfabetă într-ale băuturilor cum sunt, că dacă cineva şi-ar propune să mă facă să cumpăr o sticlă cu vin, ar trebui să-mi vorbească despre parfum, gust, boaba de strugure, despre calitate şi despre autenticitate. Sunt texte care ar arunca profanii în capcana curiozităţii. Cunoscătorii nu mai au, desigur, nevoie de „agaţamente”, îşi aleg singuri sticla de pe raft. Drojdierii se ghidează după preţ, telenovelistele tre să rămână treze până seara, când se difuzează „Narcisa sălbatică”, şi-atunci care-i targetul acestor reclame-mangă?
Babanu, de pildă. E un spot la limita comei alcoolice. Scenariu subţire, mesaj încâlcit. Doi ţărani, în curtea casei, la o masă învelită-n muşama. Ce fac ei, în loc să socializeze pe facebook? Se cinstesc cu un pahar de vin alb. Te gândeşti, logic, că-i din via legată de ei, din strugurii culeşi de nevestele lor şi din boabele zdrobite de picioare tratate cu Lamisil... Aş! Latră soneria din curte, semn că-i cineva la poartă. Apoi, câinele schelălăie, semn că ăia de-au făcut reclama au probleme serioase în a-şi gestiona impulsurile violente. Se-ntunecă, o umbră creşte peste masă şi peste ochii gogonaţi ai ţăranilor. Apare monstrul, care ia dintre cetăţeni petul de vin şi trânteşte în locu-i altul, cu etichetă. Un beţiv ce trece pe uliţă se bucură, lovit în freză de vinul aruncat. Apoi, monstrul se aşază într-un colţ de masă, veghind ca cei doi să bage pe sub nas băutura adusă de el. E însuşi Babanu! „Fii atent, că ăsta-i adevărat. E fără termen de garanţie”, elogi
