Am un prieten poet. Scrie mult, publica putin. Pe ce publica, primeste un onorariu, dupa regulile economiei de piata. In echivalent, o poezie valoreaza cam cat cinci litri de lapte. O vaca buna da treizeci de litri pe zi, adica, in echivalent, o vaca buna da sase poezii pe zi.

Capra e vaca saracului. Oaia e capra poetului

Oricat s-ar cazni, un poet bun nu poate da cat o vaca buna, in echivalent. Cel mult, cat o capra, dar in mod normal, numai cat o oaie. Cu diferenta ca oaia n-o mulgi tot anul; intarca repede. Un poet nu intarca niciodata.

Prietenul meu, poetul care nu intarca, a scris pana in prezent atat echivalent non stop, incat a adunat un volum, cam cat sa mulgi o turma de oi si s-a dus cu poeziile la un editor.

Cine a scris vreodata poezii, stie: cand te duci cu ele, prima oara, la un editor, este ca si cum te-ai duce sa te plimbi prin Cismigiu, rezulatul este cam acelasi: nu e momentul potrivit, nu exista hartie, publicul vrea proza, prefera sexy sau chiar nu mai prefera nimic, pentru ca are totul gratis, pe internet. Inclusiv sexy.

Paradisul suna ca naiba, daca nu e si fiscal

Insa - surpriza - editorul era din cei, hotarati sa ajute tinerele talente si sa-si asume riscul. N-a zis nu, dar a pus doua conditii:

Prima, fiind la intaiul volum, sa nu ceara bani. Regula de aur a editurii spune ca primul volum e gratis. La al doilea, daca reuseste un best seller, va curge numerarul garla. Sa aiba incredere.

A doua conditie e sa-i schimbe titlul. Nu merge "Viata de vis din paradis". Suna ca dracu'. Nu e momentul sa vorbesti de paradis, cand tara e in criza, Europa in recesiune, iar America n-are alt vis, decat sa stranga cureaua.

Cu un singur cuvant adaugat, poeziile devin dintr-o data vandabile: "Viata de vis din paradisul fiscal". Asta permite promotia, recuper