Site-ul WikiLeaks s-a angajat să ajute autorităţile de la Copenhaga să consulte documentele americane pe care le deţine, pentru a putea clarifica situaţia unor insurgenţi luaţi prizonieri de militarii danezi şi predaţi ulterior în custodia trupelor irakiene, unde au fost torturaţi, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Cu două săptămâni în urmă, WikiLeaks a încheiat un acord cu Ministerul danez al Apărării, căruia i-a oferit acces la documentele americane aflate în posesia site-ului", a afirmat cotidianul Politiken, citând o declaraţie a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange.
Assange a susţinut duminică o videoconferinţă, adresându-se unui grup de ziarişti aflaţi la Amman.
WikiLeaks, care şi-a anunţat intenţia de a difuza în curând milioane de documente secrete americane, a publicat în octombrie 400.000 de documente confidenţiale privind războiul din Irak. Unele dintre acestea afirmă că militarii danezi staţionaţi în Irak au predat cel puţin 62 de prizonieri poliţiei irakiene, în pofida faptului că aceştia avertizaseră că riscă să fie torturaţi.
Danemarca a staţionat circa 500 de militari la Basra, în sudul Irakului, în perioada 2003 - 2007.
Politiken a afirmat că autorităţile daneze au cerut Statelor Unite documente suplimentare pentru a clarifica situaţia şi pentru a afla dacă militarii săi pot fi consideraţi vinovaţi pentru torturile suferite de prizonieri, însă solicitarea a fost respinsă.
Site-ul WikiLeaks s-a angajat să ajute autorităţile de la Copenhaga să consulte documentele americane pe care le deţine, pentru a putea clarifica situaţia unor insurgenţi luaţi prizonieri de militarii danezi şi predaţi ulterior în custodia trupelor irakiene, unde au fost torturaţi, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Cu două săptămâni în urmă, WikiLeaks a încheiat un acord cu Ministerul danez al Apărării, căruia i-a oferit acces la documente