Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Stejarii" merg la Cupa Mondială

Publicat in Jurnalul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Echipa naţională de rugby a României s-a impus sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf, în returul barajului cu Uruguay, scor 39-12 (21-0), şi a prins ultimul loc calificant la Cupa Mondială din Noua Zeelandă, care se va desfăşura în toamna anului viitor.

După remi­za de la Montevideo, 21-21, "stejarii" au început perfect şi au lămurit soarta calificării după o pri­mă repriză senzaţională. Pentru România au punctat Csaba Gal (eseu), Alexandru Manta (eseu), Cătălin Fercu (eseu), Mădălin Lemnaru (eseu), Dănuţ Dumbravă (patru transformări şi două lovituri de pedeapsă), Vali Calafeteanu (transformare) şi un eseu de penalizare.

An­trenorii Romeo Gontineac şi Steve McDowall au început cu următorul "15": Iulian Dumi-traş – Cătălin Nicolae, Csaba Gal, Ionuţ Dimofte, Cătălin Fercu – Dănuţ Dumbravă, Lucian Sârbu – Alex Manta, Ovidiu Toniţa, Daniel Carpo – Cristi Petre, Sorin Socol – Mihai Lazăr, Marius Tincu, Bogdan Bălan.

"Am în­cheiat un circuit al tuturor scărilor pe care le-am avut de urcat. Fiecare meci a fost stresant şi a trebuit să-l luăm pe fiecare în parte. Greul abia acum în­cepe, pentru că mai avem mai pu­ţin de un an pentru a construi un grup de 30 de ju­cători. Avem o grupă de foc, pe care nu ne-am ales-o noi, iar dacă vom reuşi să facem un grup unit, vom face echipa mai uşor", a declarat an­tre­norul Romeo Gontineac.

În grupă cu Anglia şi Scoţia

Anul viitor, în Noua Zeelandă, România va evolua în grupa B a Cupei Mondiale, alături de reprezentativele Argentinei, Angliei, Scoţiei şi Georgiei. "Am slăbit mai mult decât dacă aş fi jucat eu. Acum vine Noua Zeelandă, un alt drum, o altă poveste, o altă aventură. Sperăm să facem una dintre cele mai frumoase Cupe Mondiale din istorie şi cred că vom duce şi acest vis frumos la împlinire. Sunt doar 12 ţări care au participat la toate ediţiile Cupei Mondiale, iar pen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum o ora
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 2 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 4 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Imagini rare cu un urs care se răcorește într-o băltoacă din Parcul Naţional Retezat: ”Poftiți la scăldătoare!” VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Un urs brun a fost surprins la o scăldătoare de o cameră de supraveghere amplasată de rangeri în Parcul Naţional Retezat (PNR), specialiştii afirmând că prezenţa animalului sălbatic de mari dimensiuni în zonă este dovada că habitatele acestuia sunt

Vineri după masă se redeschid bazinele exterioare ale Complexului de agrement Weekend din Târgu Mureș

Radio Mures acum 30 minute
Până la deschiderea oficială din 5 iulie nu se vor percepe taxe de intrare anunță Centrul de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș într-un comunicat de presă, deoarece se vor mai face ultimele retușuri și se vor efectua teste pentru recircularea ape

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 4 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 4 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Kievul acuză forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean

G4Media acum o ora
Procurorul general al Ucrainei a acuzat marţi forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean în regiunea Doneţk, în apropierea frontului de est, denunţând o crimă de război, relatează AFP, citată de Agerpres. „Am primit informaţii potrivit căro

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 2 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

30°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°