Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conferinta mondiala asupra climei in Mexic: 190 de tari incearca sa deblocheze negocierile

Publicat in HotNews, luni 29 noiembrie 2010 ·

La un an dupa esecul conferintei de la Copenhaga, specialisti pe probleme climatice din peste 190 de tari incep luni in Mexic, la Cancun, 12 zile de negocieri pe tema unui acord privind schimbarile climatice.

Reuniunea pentru care s-au luat importante masuri de securitate se va deschide cu un discurs al presedintelui mexican Felipe Calderon, dusman inversunat al cartelurilor drogurilor.

Aceste negocieri, care vor dura pana in 10 decembrie, sunt considerate de multi ca fiind ultima sansa de a restabili increderea in procesul lung si complex initiat de Organizatia Natiunilor Unite acum 18 ani, pentru a gasi un raspuns la provocarile schimbarilor climatice, scrie AFP.

Un acord privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera este obligatoriu avand in vedere ca mai multe rapoarte ONU avertizeaza asupra consecintelor negative ale unei cresteri a temperaturii globale cu mai mult de 2 grade.

Dar, pana acum statele dezvoltate si cele in curs de dezvoltare nu au reusit sa ajunga la un compromis. Tarile sarace nu vor sa plateasca poluarea cauzata de tarile industrializate precum SUA si statele UE.

Protocolul de la Kyoto care prevede masurile legale privind reducerea emisiilor gazelor cu efect de sera expira in 2012. La un an dupa esecul conferintei de la Copenhaga, specialisti pe probleme climatice din peste 190 de tari incep luni in Mexic, la Cancun, 12 zile de negocieri pe tema unui acord privind schimbarile climatice.

Reuniunea pentru care s-au luat importante masuri de securitate se va deschide cu un discurs al presedintelui mexican Felipe Calderon, dusman inversunat al cartelurilor drogurilor.

Aceste negocieri, care vor dura pana in 10 decembrie, sunt considerate de multi ca fiind ultima sansa de a restabili increderea in procesul lung si complex initiat de Organizatia Natiunilor Unite

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum o ora
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 21 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum o ora
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 3 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 5 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum o ora
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum 2 ore
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 2 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°