Noaptea Sfântului Andrei, între 29 şi 30 noiembrie, este momentul în care strigoii cutreieră liberi pământul, cei care vor să se apere de ei fiind nevoiţi să folosească usturoi, dar este şi timpul când se seamănă grâul, pentru a afla dacă anul viitor va fi sau nu roditor, potrivit Mediafax.
Sântandrei este o mare divinitate geto-dacă peste care creştinii au suprapus imaginea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. El a preluat numele şi data de celebrare ale Apostolului Andrei - 30 noiembrie -, cel care a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe pământurile Daciei.
Până la începutul secolului al XX-lea se organizau în Colinele Tutovei, în noaptea de Sântandrei, petreceri de pomină ale tinerilor, asemănătoare cu Revelionul. Pentru a fi feriţi de acţiunea malefică a moroilor şi strigoilor, tinerii camuflau şi ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele şi uşile casei unde se desfăşura petrecerea, înainte de lăsatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, când strigoii vii - oamenii care se nasc cu coadă, o vertebră în plus, din legături incestuoase etc. - îşi părăsesc trupurile fără ştirea lor, iar strigoii morţi ies din sicrie, morminte şi cimitire pentru a provoca suferinţe oamenilor, pocesc şi sug sângele celor vii, leagă sau iau puterea bărbaţilor, strică taurii, fură sporul vitelor, se joacă cu lupii şi urşii. În acest timp, petrecerea tinerilor în vatra satului, numită şi Păzitul Usturoiului, era în toi. Fetele aduceau câte trei căpăţâni de usturoi, le puneau laolaltă într-o covată pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării.
Dimineaţa, pe lumina zilei, tinerii ieşeau in curtea casei, unde covata cu usturoi era jucată în mijlocul horei de un flăcău. Se împărţea usturoiul şi, cu mare veselie, se întorceau pe la casele lor. Usturoiul privegheat se păstra ca ceva sfânt, la icoană, şi