Mi se pare limpede ca apa de izvor in faptul diminetii ca ideea intrecerii intre poeti nu este una fericita. Ar trebui, dupa mintea mea, ca premiul "suprem" sa fie pur si simplu eliminat din festivalul de poezie. Nu stiu altii cum sint, dar eu iubesc gratuitatea, lucrul mic si de nimic, visarea. Intr-un cuvint: poezia. Si nu doar ca imi place, dar o si citesc ori de cite ori am timp si ori de cite ori vreau sa am un suflet senin. Si nu doar ca o citesc, dar am, vai, obiceiul demodat de a spune poezii. E o obisnuinta veche si iesita din uz: ca si mine, sa zicem. Astazi, lumea se agita, nu mai are rabdare si nici gust pentru lucrurile de nimic, dar esentiale. A recita iubitei un vers din Bacovia tine, am impresia, de un alt veac. A sti pe de rost poezii de Arghezi e curata nebunie. A spune ca iubesti poezia te face ridicol pentru totdeauna in ochii oamenilor seriosi, in ochii oricui... Iata motivul cuvios care m-a impins sa merg vineri (simbata mi-a fost imposibil) la Petrecerea cu poeti si prieteni din aula Bibliotecii Centrale Universitare. Nu a fost doar o petrecere cu poeti. A fost si un recital de muzica medievala, cu sonoritati ciudate, exotice (chiar cu instrumente exotice), in interpretarea unei trupe extraordinare (Pontice e numele ei), a fost si teatru, a fost si jazz (a doua zi). Am vizionat, prin urmare, un spectacol complex, care a oferit contextul cel mai potrivit recitarilor si recitirilor de poezie. I-am putut zari insa, in public, in postura mea de auditor umil, pe eseistul Liviu Antonesei, pe filosoful Mihai Sora, pe logicianul Sorin Vieru, pe romancierul Ioan Grosan, pe poetii Emil Brumaru, Nichita Danilov si Ioan Es. Pop... Venisem, totusi, pentru poeti, pentru "concurenti", desi termenul trebuie luat cum grano salis si, de ce nu?, cu mult umor. Intre poeti, propriu vorbind, nu poate exista concurenta. Dar despre acest subiect voi spune doua cuvinte