Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tamaş, inclus în echipa etapei din Premier League

Publicat in Adevarul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Fundaşul român Gabriel Tamaş a avut o evoluţie apreciată de presa din Anglia pentru prestaţia din partida câştigată de West Bromwich în deplasare, cu Everton, scor 4-1, site-ul Eurosport incluzându-l pe român în echipa etapei a XV-a din Premier League.

"Tamaş a părut puternic şi sigur în timp ce surprinzătoarea echipă West Brom a câştigat cu 4-1 meciul cu Everton", a notat Eurosport.

Nu doar jucătorul român a fost introdus în echipa etapei din Anglia de la West Bromwich. Aceeaşi performanţă a reuşit-o şi mijlocaşul central, Chris Brunt. Acesta din urmă a şi marcat un gol în meciul cu Everton.

Totuşi, jucătorul etapei a fost desemnat atacantul bulgar Dimitar Berbatov, de la Manchester United, care a reuşit cinci goluri în victoria pe care echipa lui a obţinut-o cu Blackburn Rovers, scor 7-1. Doar de patru ori în istoria Premier League un jucător a mai reuşit să înscrie cinci goluri într-o partidă.

Echipa ideală a etapei a XV-a din Premier League: Robert Green (West Ham United) - Micah Richards (Manchester City), Roger Johnson (Birmingham), Gabriel Tamaş (West Brom), Jose Enrique (Newcastle United), Nani (Manchester United), Chris Brunt (West Brom), Scott Parker (West Ham United), Andrei Arshavin (Arsenal) - Dimitar Berbatov (Manchester United), Johan Elmander (Bolton).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 33 minute
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 41 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum 2 ore
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum o ora
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Ziua Drapelului, azi la Braşov

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ziua Drapelului Naţional al României va fi marcată azi, 26 iunie, şi la Braşov. Instituţia Prefectului şi Garnizoana Braşov organizează, de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, o ceremonia militară la care vor participa autorităţi locale şi judeţene

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 13 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Doi ucraineni, coborâţi din munții Maramureşului şi predaţi echipei medicale

G4Media acum 9 ore
Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti de frontieră şi au fost coborâţi din munte, a informat, marţi seara, directorul Serviciului

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

21°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°