Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moş Crăciun aduce scumpiri

Publicat in Jurnalul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Bumbacul şi-a dublat preţul de la începutul anului şi în curând majorările vor fi preluate în costul produselor finale / Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional Pâinea se va scumpi cu 15% din cauza scumpirii grâului. Preţul la căldură stă să se majoreze deoarece autorităţile locale au rămas fără bani de subvenţii iar distribuitorii de gaze solicită şi ei majorări. Acestea sunt câteva dintre cadourile pe care Moş Crăciun ni le pregăteşte în perioada următoare.

Producătorii de grâu au exportat 2 milioane de tone din producţia de 5,7 milioane de tone din această vară, ca urmare a scumpirii grâului pe plan mondial. Aceasta a survenit din cauza incendiilor puternice din Rusia, care au blocat exporturile, dar şi ca urmare a devalorizării dolarului american. Acum consumatorii români vor simţi reversul medaliei, deoarece procesatorii vor fi nevoiţi să importe grâu la un preţ cu 50% peste nivelul la care s-a exportat, deoarece între timp preţul a urcat în continuare, a declarat Aurel Popescu, preşedintele patronatului Rompan. "Creşterea de preţ la grâu de la 120 de euro pe tonă în iunie la 170 euro în iulie şi la 200-220 euro în toamna acestui an, dar şi majorarea de TVA de la 19% la 24%, au făcut ca preţul făinii să urce cu 60% şi ca pâinea să se scumpească cu 10% în ultimele patru luni", a spus Popescu.

Românii consumă anual pâine de 1,3 miliarde de euro. Datele Rompan arată că dintr-un consum lunar de 180.000 de tone de pâine la nivel naţional, piaţa fiscalizată acoperă doar 35%, restul fiind autoconsum şi piaţă neagră. Mai mult, anul viitor nici nu ne aşteaptă o recoltă favorabilă, deoarece condiţiile meteo au făcut ca suprafaţa însămânţată cu grâu la nivel naţional să scadă cu 25% comparativ cu anul trecut. Adrian Rădulescu, secretar de stat tot în mi­nisterul Agriculturii, a spus şi el recent că România ar putea fi nevoită să importe grâu la un p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploi în cea mai mare parte a ţării, până joi seară/ Cod galben de averse torenţiale şi furtuni, în 25 de judeţe din Moldova, Transilvania, nordul Munteniei şi al Olteniei

News.ro acum 34 minute
Meteorologii anunţă că, până joi seară, va ploua în cea mai mare parte a ţării, aversele fiind însoţite de descărcări electrice şi, în unele zoiine, de intensificări ale vântului şi grindină. Douăzeci şi cinci de judeţe din Moldova, Transilvania, no

Percheziții la sediul Ambulanței Prahova. Suspiciuni de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate

HotNews acum o ora
Procurorii efectuează miercuri șapte percheziții la sediul unor persoane fizice, la sediul unei instituţii publice şi la sediul unei instituţii financiare din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare ciate de Agerpres, percheziţii au loc la sediul Se

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 57 minute
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Coreea de Nord trimite peste 90 de baloane pline cu gunoi şi murdărie în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Armata sud-coreeană a informat că au fost detectate peste 90 de baloane pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord, la câteva zile după ce Phenianul a ameninţat că va răspunde trimiterii de materiale de propagandă împotriva regimului de către activi

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum 20 minute
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Un copil de 5 ani a ajuns la spital după ce a băut benzină. Unde se aflau părinții băiatului în timpul incidentului

Ziare.com acum 20 minute
Un băiețel de 5 ani din comuna gorjeană Dăneşti a ajuns la spital după ce a băut dintr-o sticlă în care era benzină. Într-un moment în care părinții nu au fost atenți, minorul a luat sticla cu benzină și a băut din ea, conform Adevărul. Cantitatea î

Samsung este aproape de prima grevă din istoria sa

HotNews acum 31 minute
Samsung Electronics ar putea avea pe 7 iunie prima zi de grevă din istoria companiei, după ce sindicatul a invitat toți membrii să protesteze din cauză că revendicările salariale nu au fost acceptate. SamsungFoto: Vlad Barza / HotNews.ro Sindicatul

Melinda Gates va dona un miliard de dolari pentru cauza femeilor

Mediafax acum 3 ore
Anunţul vine într-un moment în care activişti de stânga şi aleşi din Statele Unite denunţă un declin al drepturilor femeilor în această ţară, în special în faţa creşterii interdicţiilor de avort în diferite state. „În cei aproape 20 de ani de activi

Jude Bellingham a fost ales cel mai bun jucător din LaLiga. Lamine Yamal, cea mai bună speranţă

News.ro acum o ora
Jude Bellingham a fost declarat, marţi, cel mai bun jucător al campionatului Spaniei, în timp ce Lamine Yamal a primit titlul de cea mai bună speranţă, relatează L'Equipe. Jude Bellingham a ajuns în Spania vara trecută de la Borussia Dortmund, trans

Familie din Bistriţa-Năsăud intoxicată cu un antiparazitar folosit pentru animale / Băiatul de 16 ani a a murit / „A fost la îmbăiat de oi”

G4Media acum o ora
O familie din satul Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ajuns săptămâna trecută la spital, în urma unei intoxicaţii cu o substanţă antiparazitară folosită pentru animale, iar, ulterior, băiatul de 16 ani al familiei a decedat, transmite Agerpres. Ech

Vremea

București
acum

19°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

17°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°