Celebritatea lui Ladislau Kán, voievod al Transilvaniei între 1294-1315, se datorează rolului jucat în războiul intern pentru Coroana Ungariei din perioada 1301-1310.

Cu toate acestea, paradoxal, Ladislau Kán a rămas, chiar şi pentru contemporanii săi, un personaj înconjurat de o aură de mister.

Profitând de criza de autoritate prin care trecea regatul ungar în ultimii ani ai domniei lui Andrei al III-lea (1290-1301), ultimul rege Arpadian, Ladislau Kán, voievodul Transilvaniei, îşi consolidase poziţia autonomă în cadrul regatului maghiar. În această epocă, Transilvania începea să fie cunoscută ca o ţară distinctă (Regnum Transilvanum), aflată însă, mai mult sau mai puţin formal, în subordinea regilor Ungariei.

Spre deosebire de predecesorii săi din secolul al XIII-lea, care nu aparţineau unor familii transilvănene, fiind aleşi de regii Ungariei dintre membrii propriului lor anturaj, Ladislau Kán a fost cel dintâi voievod a cărui familie era perfect integrată în „starea" nobiliară a Transilvaniei, fiind prezentă în această provincie de cel puţin trei generaţii. De altfel, un înaintaş al voievodului, purtând acelaşi nume, fusese voievod al Transilvaniei în perioada 1260-1265.

După moartea regelui Andrei al III-lea (1301), voievodul şi-a consolidat puterea, preluând în administrarea sa directă proprietăţile şi veniturile regale din Transilvania şi o parte a Banatului. De asemenea, Ladislau şi-a impus autoritatea şi asupra secuilor şi saşilor, cu toate că aceştia nu recunoşteau, de regulă, decât autoritatea regelui Ungariei. Mai mult decât atât, Ladislau Kán l-a numit, în anul 1307, pe unul dintre fiii săi în calitatea de episcop de Alba Iulia, reuşind astfel să preia controlul asupra domeniilor şi cetăţilor episcopiei.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Voievodul transilvănean şi-a permis chiar să ducă o politică externă proprie. Începând cu ani