Conservatorii braşoveni au organizat, sâmbătă, simpozionul cu tema „Ardealul – pământ românesc”, la acesta participând peste 150 de membri, dar şi istorici care au prezentat audienţei dovezi cu privire că poporul român se află pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. „Dorim să arătăm că noi, românii, am fost aici şi vom rămâne aici, ca un semnal pentru cei care doresc să falsifice istoria”, a declarat, la finalul simpozionului Ion Diniţă (foto), preşedintele PC Braşov.
Expunerile părintelui profesor dr. Vasile Olteanu, ale scriitorului Doru Munteanu, ale profesorului Valentin Bodea şi ale dr. ing. Sorin Chiorean au pus în valoare câte un aspect elocvent din lupta înaintaşilor noştri pentru realizarea României Mari şi pentru afirmarea identităţii naţionale. Simpozionul conservatorilor a făcut parte din suita de manifestări din cadrul „Săptămânii Conservatorilor Braşoveni” care aduce în atenţia şi dezbaterea locuitorilor judeţului cele mai fierbinţi probleme cu care se confruntă România şi care se va încheia în data de 1 Decembrie cu depuneri de coroane la mormintele eroilor. Conservatorii braşoveni au organizat, sâmbătă, simpozionul cu tema „Ardealul – pământ românesc”, la acesta participând peste 150 de membri, dar şi istorici care au prezentat audienţei dovezi cu privire că poporul român se află pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. „Dorim să arătăm că noi, românii, am fost aici şi vom rămâne aici, ca un semnal pentru cei care doresc să falsifice istoria”, a declarat, la finalul simpozionului Ion Diniţă (foto), preşedintele PC Braşov.
Expunerile părintelui profesor dr. Vasile Olteanu, ale scriitorului Doru Munteanu, ale profesorului Valentin Bodea şi ale dr. ing. Sorin Chiorean au pus în valoare câte un aspect elocvent din lupta înaintaşilor noştri pentru realizarea României Mari şi pentru afirmarea identităţii naţionale. Simpozionul c