Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poemul mămăligii

Publicat in Jurnalul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Am fost tentat, ca mulţi confraţi de condei gazetăresc, să scriu azi despre parastasul de un an de la realegerea, asasină pentru ţară, a lui Traian Băsescu. Azi dimineaţă (e luni) băteau clopotele din turlele bisericilor de pe Valea Cricovului, gârla sărată din marginea satului. A moarte sau a sărbătoare? Pe ceaţa de afară e greu de desluşit sunetul care se lasă ba astupat, ba rarefiat şi desfăcut în şuviţe. Unii m-au certat că scriu prea des, nemeritat de des, despre preşedintele ţării. Alţii că ar trebui să-l altoiesc întruna cu toporul cuvintelor, singura şansă, în fapt inutilă, de a ne mai răcori, în vremuri de nemernică şarlatanie. Voi scrie, în consecinţă, despre mămăligă.

M-a îndemnat amintirea, retrezită brusc, a mirosului de mălai dintr-o moară ţărănească pe care o vizitasem copil, de mâna bunicii. Amintirile, ca nişte dromaderi rătăciţi în deşertul memoriei, refuză uneori să moară. Şi atunci viaţa noastră se lungeşte nesperat îndărăt, populată cu trăiri peste care se aşezase ţărâna. Moara, cu roţi dinţate şi pietre şi curele, uruie. O bătrânică, asemenea bunicii mele acum o veşnicie, strânge migălos, cu lopeţica mâinii ei uscate, ultimul praf de mălai de pe fundul unui tron de lemn. Sus au fost turnate, cărate cu spinarea pe o scară întunecată, câteva duble de porumb nou. Porumbul nou este auriu şi face o mămăligă aurie. Mălaiul, pulverizat de maşinăria care nu conteneşte să se zmucească din toate încheieturile, se depune pe sprâncene, pe haine. Genele mele clipesc albe. Miroase a proaspăt. Pânzele păianjenilor din tavan, vechi şi ele, închipuie o halucinantă butaforie, ca o chiciură iarna. Moara, situată la capătul unei uliţe, stă sub două păduri.

Îmi amintesc tuciul lui Brâncuşi din atelierul lui parizian, azi plantat cu fast lângă Centrul Cultural Pompidou. Genialul sculptor îşi primea oaspeţii de soi făcându-le, cu mâna lui, acolo în cos

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum o ora
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 14 minute
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

G7, avertisment dur: Sprijinul acordat de China Rusiei „permite" războiul acesteia în Ucraina

Mediafax acum o ora
Avertismentul dur, lansat la finalul summit-ului anual al Grupului celor Şapte (G7) din Italia, vine în contextul în care Statele Unite îşi intensifică eforturile diplomatice pentru a convinge Europa să adopte o poziţie mai dură faţă de China în leg

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 42 minute
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 42 minute
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum 58 minute
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°