Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instruiţi de către inspectorii şcolari

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 30 noiembrie 2010 ·

La nivelul judeţului Braşov a fost demarat un proiect de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, prin care se doreşte o mai bună colaborare între profesori, directori de şcoli, părinţi şi comunitatea locală. În acest sens, aseară a avut loc o primă întâlnire între reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi membri în Consiliul de Administraţie, propuşi de către primarul şi consiliul local al municipiului.

Întâlnirea a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov şi a avut ca scop implementarea unui set de competenţe în rândul membrilor din Consiliul de Administraţie al instituţiilor de învăţământ din municipiu. Membrii care au fost propuşi de către primarul Sorin Mănduc şi Consiliul Local. Inspectoratul Şcolar este beneficiarul unui proiect european, proiect ce îşi propune formarea membrilor în Consiliile de Administraţie din unităţile de învăţământ. Prin acesta se doreşte o îmbunătăţire a calităţilor manageriale din şcoli. „Acest proiect se derulează timp de 3 ani şi acum, având o primă întâlnire, am stabilit împreună nevoia de formare în acest sens. Pentru că în perioada următoare se vor elabora modulele de formare, module care vor sta la dispoziţia celorcare vor face parte din grupul ţintă al acestui proiect“, a spus prof. Vasilica Diaconu, inspectorul şcolar adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.

Proiectul este unul generos şi asta pentru că îşi propune o apropiere mult mai mare între profesori, directori, părinţi şi comunitatea locală. „Proiectul se adresează profesorilor, părinţilor, reprezentanţilor comunităţii locale deopotrivă şi directorilor. Toţi vom fi formaţi, vom fi obişnuiţi să funcţionăm într-un adevărat parteneriat“ a mai adăugat Vasilica Diaconu.

În cadrul proiectului demarat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, atât primarii, cât şi consilierii locali din fiecare local

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 4 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 2 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 7 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°