Obişnuieşti să-ţi cumperi haine pe care nici nu apuci să le porţi, ai zeci de perechi de pantofi pe care i-ai încălţat doar o dată, arunci banii pe obiecte care se dovedesc a fi inutile, dar sunt „la ofertă", şi nu o dată ai intrat într-un magazin ca să-ţi iei o bluză, ca să ieşi apoi cu braţele doldora de lucruri care vor rămâne uitate în dulap?
Sunt semnele unei „maladii" răspândite în întreaga lume, ce nu ţine cont de sex şi rasă...oniomania, adică dependenţa de cumpărături. Această tulburare compulsivă, considerată un „drog" al lumii moderne, a fost descrisă prima oară în 1915 de psihiatrul german Emil Kraepelin.
De unde vine dependenţa de cumpărături?
Psihologul Georgeta Ghinea ne spune că îşi are originile într-o frustrare afectivă.
„Aşa cum un alcoolic a decis să fugă de probleme refugiindu-se în băutură, aşa face şi un dependent de cumpărături. La început acesta îşi permite să cumpere mult şi fără rost. Psihicul lui îl împinge spre a-şi satisface pe moment un fel de plăcere, care nu este altceva decât o minciună. Îşi spun că dacă o să îşi cumpere, o să se simtă mai bine, numai că se simt bine câteva minute, o zi. De cele mai multe ori dependentul de cumpărături îşi depozitează hainele, aproape că „îşi îngroapă viaţa" în tot felul de obiecte inutile.
Este ca dependenţa de mâncare. Când mâncăm ne procurăm o oarecare plăcere. După aceea începem să ne judecăm şi mai aspru: că mâncarea ne îngraşă, ne face rău. E un cerc vicios. Şi la cumpărături e la fel", precizează psihologul.
April Benson, psiholog din Manhattan şi autoarea volumului „I Shop Therefore I Am: Compulsive Buying and the Search for Self", a văzut în şedinţele de consiliere cât de distructivă este oniomania.
„O pacientă de-a mea a fost concediată pentru că, la serviciu, stătea pe internet toată ziua şi făcea cumpărături. Alţi oameni ajung să-şi neglijeze copiii