Deşi le-a purtat ghinion în două tururi de alegeri, prezidenţiale şi locale, social-democraţii se încăpăţânează să organizeze evenimente la Monumentul Triumfal Adamclisi
Ziua de 1 Decembrie va fi sărbătorită cu surle şi trâmbiţe şi în comuna Adamclisi. Evenimentul a fost promovat intens printr-un promo ce a fost difuzat ieri încontinuu pe TV Neptun. Cu toate acestea, în momentul publicitar - nimic despre organizatori.
Ca urmare, am încercat să aflăm cine sunt organizatorii evenimentului din localitatea unde formaţiunea din care face parte şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a pierdut alegerile în vara acestui an. Cum era şi firesc, ne-am gândit că organizatorul este tot CJC, având în vedere faptul că anul trecut, înaintea prezidenţialelor, instituţia judeţeană s-a implicat cu toate forţele în organizarea unei manifestări de anvergură la Monumentul Triumfal din Adamclisi. S-a cântat, s-a aplaudat, iar agenţii de pază ai Direcţiei de Pază a Judeţului au fost îmbrăcaţi în pretorieni. Toate, pentru primirea candidatului PSD la prezidenţiale, Mircea Geoană. Cu toate eforturile depuse de şeful CJC, se pare însă că localitatea Adamclisi nu a purtat noroc pesediştilor, din contră, având în vedere faptul că nici Geoană n-a ieşit preşedinte şi nici soţia răposatului primar, Marieta Burcea, nu a câştigat alegerile pentru primărie.
Moldovanu, ca de obicei, nu ştia nimic
Cu toate acestea, social-democraţii insistă, se pare, cu organizarea de evenimente în această localitate, doar-doar o da bine la popor. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, s-a eschivat cerându-ne să-i lăsăm timp să se intereseze dacă instituţia pe care o reprezintă organizează manifestarea, motivând că a fost în concediu. Peste câteva ore am revenit, însă tot nepregătit era, iar a treia oară nu a