Respect si cinstesc Sarbatoarea nationala, asa cum o respecta si o cinstesc toti cetatenii tarii. Dar, odata cu sarbatoarea, nu pot respecta festivismul, placerea oportunistului de a da din coate, ca sa iasa el in fata, ca sa-l vada natiunea ca sta flancat langa steag, cu ochii la stema, cu fata la camera de luat vederi si cu gura pregatita pentru microfon.
La sarbatoare, ne comparam, candva, cu SUA
Inflatia de steaguri, de bannere, de camere, de microfoane si de muzica populara, amestecata cu manele, lasa impresia ca numai carnatii mai lipsesc, ca sa ne simtim chiar ca la alegeri.
Memoria ma duce departe in timp, la sarbatoarea nationala de altadata. Era 10 mai, declarata ca ziua Independentei Romaniei.
Pentru a respecta adevarul istoric, trebuie precizat ca, totusi, declaratia de independenta a fost rostita de Kogalniceanu cu o zi inainte, dar sarbatoarea s-a cumulat cu cea din 10 mai, cand era deja instituita o alta aniversare.
Intamplator sau nu, pentru multe, foarte multe state, ziua independentei este sarbatoarea lor nationala. Inclusiv pentru SUA.
O sarbatoare sobra
La noi, sarbatoarea nationala incepea cu un Te Deum la Patriarhie, unde orice crestin putea sa asculte slujba si sa se inchine smerit, alaturi de rege si de familia regala.
Urma parada militara, executata impecabil, dar fara "repetitie generala" prealabila, fara perturbarea circulatiei si, mai ales, fara jocul de-a soltatii pe strazile orasului. Armata s-ar fi facut de ras daca dadea spectacol in strada, ca la parada circului.
Pe atunci, repetitiile erau activitati rezervate pentru teatru, pentru opereta si pentru revistele lui Tanase.
Defilarea era lucru solemn si se desfasura imecabil, "din prima".La tribuna oficiala, asista regele. Era prezenta casa regala, erau oficialitatile, g
