Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum putem resuscita 1 Decembrie pentru a-l sărbători în stil românesc

Publicat in Adevarul, miercuri 1 decembrie 2010 ·

Aşa cum ne-au obişnuit de ani buni încoace, şi pentru acest 1 Decembrie de recesiune, Aradul va fi gazda înfulecatului de calorii, grăsimi, asezonate cu câte un şpriţ, un vin sau o ţuică fiartă, la care mai adăugăm o doză de patriotism de-o zi.

Scenariu tras la indigo pentru 1 Decembrie: muzică populară, iahnii şi sarmale încropite în faţa Primăriei, parade obositoare, concerte ale unor artişti trecuţi demult de vârsta succeselor şi dicursuri fără conţinut. De 20 de ani, Ziua Naţională nu se deosebeşte cu mai nimic de sărbătorile puse la cale în cinstea lui Bachus.

„Manifestările de Ziua Naţională au o pompă gravă, solemnă şi doar atât”, este de părere Antoniu Martin, doctor în istorie. „Există două paliere a trăirii sărbătorii naţionale. Primul este cel al elitei culturale şi politice care se manifestă foarte tranşant şi mediatic. Mai există apoi cel de la nivelul maselor când lumea ar trebui să interiorizeze ceea ce înseamnă până la urmă o mândrie”, explică Martin.

Faptul că tot mai puţini ne identificăm cu 1 Decembrie, reprezintă în concepţia istoricului arădean o lipsă de proiecte de viitor. „La nivelul conştiinţei personale ar trebui lucrat, nu la nivelul discursului public, deoarece mare parte din acestea se cantonează în episoade importante din trecut, iar pe viitor se pune accent prea puţin. Lipsesc în schimb proiectele de viitor, oamenilor ar trebui să li se spună ce reprezintă 1 Decembrie în perspectiva unui viitor comun”, spune Antoniu Martin.

Românii nu se mai bucură de Ziua Naţională. În schimb „înfiem” sărbători de dincolo de ocean. „Statele Unite e un caz aparte, deoarece s-au format ca naţiune de tip incluziv, bazat pe conceptul de cetăţean. În Europa de Est, şi chiar în balcani, continuă să existe naţiunile bazate pe etnie, nu pe conceptul de cetăţean. Noi nu mai putem gândi în contexte etnice. Acestea au contat în secolul XIX

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 25 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum 17 minute
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 23 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 58 minute
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că „minte și dezinformează” la o săptămână după ce a atacat-o pe Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Compania de stat Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că „minte și dezinformează” privind lipsa apei calde în mai multe sectoare din București. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și Claudi

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°