O democratie nu se poate cladi pe amnezie, pe ignorarea si falsificarea trecutului. In magistrala sa istorie a Europei de dupa cel de-al II-lea razboi mondial, regretatul Tony Judt insista asupra necesitatii recuperarii si cultivarii a ceea ce se numeste trecutul utilizabil, deci acele secvente istorice care se sustrag zonelor nebulos-colectiviste si care ingaduie, ori chiar sustin, constituirea si apararea unui patriotism luminat. Asa au stat lucrurile in Germania dupa infrangerea nazismului cand s-a reluat continuitatea intrerupta cu statul de drept si cu democratia Republicii de la Weimar (minus erorile legislative care au facilitat ascensiunea lui Hitler si a NSDAP). In acest spirit, mi se pare extrem de importanta accentuarea mostenirii morale, politice si intelectuale a unor Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu, Ion Flueras, Constantin Titel Petrescu si Corneliu Coposu.

In istoria Romaniei, ziua de 1 Decembrie este un reper indelebil, o borna identitara menita sa inspire loialtitati, adeziuni, solidaritati (dar si dubii, adversitati si contestari, precum in anii 50 cand Romania Mare era considerata “stat imperialist”). La 1 Decembrie 1918 s-a nascut un stat definit prin respectul pentru lege, minoritati, proprietate si caracaterul sacru al peroanei umane. Evident, un stat imperfect (dar, cu exceptia funestelor utopii totalitare exista oare vreun regim politic “perfect”?)

Am avut prilejul, in luna martie 1992, sa vorbesc la New York invitat de Fundatia “Iuliu Maniu”. Am explorat atunci tema relatiei dintre Basarabia, Romania si Europa, unitatea intrinesca si de atatea ori periclitat a pamanturilor romanesti. Textul poate fi citit in volumul meu “Irepetabilul trecut”, o carte dedicta memoriei lui Ioan Petru Culianu, aparuta in prima editie la Editura Albatros in 1994, iar in a doua editie, cu o postfata de Bogdan Cristian Iacob, la edit