Făcând cunoştinţă cu istoria României, clasa a IV-a A, coordonată de doamna institutor Păduraru Daniela - Carmen, a marcat acest moment Marea Unire, prin organizarea unei serbări artistice, cu poezie, muzică şi dans, prezentată în faţa părinţilor şi a cadrelor didactice ale şcolii, precum şi a invitaţilor.
La invitaţia reprezentanţilor Primăriei locale, şcolarii din clasa a II-a B, coordonaţi de învăţător Suditu Victoria, au pregătit un frumos program artistic, pe care l-au prezentat în faţa părinţilor, dascălilor, membrilor comunităţii locale, armatei şi poliţiei, în centrul oraşului Năvodari, la Monumentul Eroilor.
În pofida timpului nefavorabil, micii artişti au reuşit să încălzească sufletele invitaţilor, aflaţi în număr mare, prin dans, cântec şi interpretarea unor versuri în cinstea zilei sărbătorite, 1 Decembrie, ne-a declarat responsabil cu imaginea şcolii, institutorul Păduraru Daniela- Carmen Făcând cunoştinţă cu istoria României, clasa a IV-a A, coordonată de doamna institutor Păduraru Daniela - Carmen, a marcat acest moment Marea Unire, prin organizarea unei serbări artistice, cu poezie, muzică şi dans, prezentată în faţa părinţilor şi a cadrelor didactice ale şcolii, precum şi a invitaţilor.
La invitaţia reprezentanţilor Primăriei locale, şcolarii din clasa a II-a B, coordonaţi de învăţător Suditu Victoria, au pregătit un frumos program artistic, pe care l-au prezentat în faţa părinţilor, dascălilor, membrilor comunităţii locale, armatei şi poliţiei, în centrul oraşului Năvodari, la Monumentul Eroilor.
În pofida timpului nefavorabil, micii artişti au reuşit să încălzească sufletele invitaţilor, aflaţi în număr mare, prin dans, cântec şi interpretarea unor versuri în cinstea zilei sărbătorite, 1 Decembrie, ne-a declarat responsabil cu imaginea şcolii, institutorul Păduraru Daniela- Carmen