Deşi a scris, odată, cu har despre ispita Binelui, Teodor Baconschi e impasibil astăzi în faţa seducţiei exercitate de argumentul binelui comun.

Deşi are o formaţie de teolog şi alura unui erudit coborât vremelnic în agora, ministrul de externe al României ratează, în prezent, rigorile aflate la intersecţia dintre etică şi politică. Deşi în ţara pe care ne-o promite domnul Baconschi responsabilitatea poziţiilor publice va fi luat locul dispreţului suveran, în ţara în care ne obligă să trăim acum Teodor Baconschi persoanele şi instituţiile există doar pentru a fi sfidate.

O cultură a istoriei bizantine de anvergura celei aflate în bagajul intelectual al ministrului de externe ar fi trebuit să-i spună posesorului că o comunitate politică nu poate exista în absenţa unui cod de conduită care să impună o minimă igienă unui spaţiu prea mult timp virusat de etica personală a şefului. Dimensiunea morală a serviciului public pe care îl asigură în prezent nu-i provoacă, însă, niciun proces de conştiinţă ministrului de externe. Dacă lucrurile ar fi stat cu un milimetru de măsură altfel, atunci domnul Baconschi şi-ar fi dat demisia pe 26 noiembrie 2010, ziua în care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a taxat caracterul discriminatoriu al declaraţiilor ministrului referitoare la romi.

"Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă", declara, la începutul lunii februarie, Teodor Baconschi, în cadrul unei întrevederi cu secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche. "Am făcut un elogiu al comunităţii româneşti din Franţa, pe care o cunosc personal. Intenţia mea era de a spune că, în fond, în orice comunitate ai o rată de infracţionalitate care este cumva obişnuită, naturală", a ex