Pe romani ii lasa rece noul proiect al Codului Muncii. Oamenii nu se tem nici de 6 zile de munca saptamanal, nici de amenintarea celor 12 ore zilnice.

Nu se sperie de aceste prevederi pentru ca ei traiesc de mult timp aceste realitati. Munca silnica pe bani putini a devenit banalitate pentru omul de rand, cu toate ca dragii nostri conducatori ne bat obrazul atentionandu-ne ca nu muncim indestulator si cu spor.

In primul rand, statul vrea sa legifereze un nou Cod al Muncii, pentru a-si face propria existenta mai usoara. Angajatii bugetari trebuie sa fie mult mai vulnerabili, usor de concediat si remunerati dupa posibilitati.

Nu trebuie sa ne indoim ca un astfel de proiect va fi legiferat. Pentru ca statul s-a fript de prea multe ori. Criza financiara a lovit bugetul prin surprindere, iar Guvernul a actionat in masura timpului de ractie ramas. Raspunsul sau tardiv si incoerent a creat multe anomalii in sectorul angajatilor bugetari.

Cazul celor trei directori angajati pe acelasi post, platiti din bani publici este elocvent in acest sens. Unul isi castigase dreptul prin concurs, altul fusese demis pe criterii politice iar celalalt a fost trimis acasa conform acelorasi criterii de partid.

Unul muncea iar ceilalti doi primeau bani stand acasa, pentru ca justitia le daduse dreptate in actiunea deschisa impotriva statului. Ori tocmai astfel de momente vrea Guvernul sa evite pe viitor. Iar sperietura pare serioasa daca ne uitam la noianul de decizii judecatoresti in favoarea angajatilor deposedati de drepturi in data de 6 mai.

Vor, nu vor, cei din privat trebuie sa danseze dupa acelasi cod. Insa in privat drepturile angajatilor sunt incalcate cu nonsalanta pentru ca aici nu sunt mari sindicate care sa lupte in justitie cu raufacatorii. Esti trimis acasa dupa pofta angajatorului si ti se dau banii conform