Portugalia continua sa nege cu vehementa faptul ca s-ar afla sub presiune internationala pentru accesarea unui pachet de sprijin similar celui oferit Greciei si Irlandei, dupa ce agentia de rating Standard & Poor's a avertizat ca ar putea cobori ratingul acordat datoriilor suverane ale Portugaliei.
Primul ministru, Jose Socrates, a raspuns cand a fost intrebat daca se fac presiuni asupra guvernului sau pentru acordarea sprijinului financiar ca "nu este adevarat, nu este nicio presiune. Nu avem nevoie de sprijin extern", informeaza Financial Times.
Comentariile sale au venit la putin timp dupa ce S&P a avertizat cu privire la posibila retrogradare a datoriei suverane pe termen lung in urmatoarele trei luni, din cauza riscului iminent al posibilitatii de ajutor extern. O astfel de retrogradare ar determina automat cresterea dobanzilor la care Portugalia poata accesa imprumuturi pe termen lung.
Avertismentul este precum combustibilul aruncat pe focul ingrijorarilor cu privire la raspandirea crizei debitelor in zona euro inspre economii mai mari precum Spania si Italia, dupa ce sunt atinse economiile mai mici - Grecia, Irlanda, Portugalia.
S&P estimeaza, de asemenea, o recesiune adanca pentru Portugalia in 2011, cu economia contractandu-se cu 2 procente, in comparatie cu estimarile guvernamentale care plaseaza cresterea pe 2011 a Portugaliei la 0.2 procente.
Guvernul a facut "progrese slabe cu privire la reformele necesare cresterii economice" pentru a anula impactul masurilor de austeritate, ca urmare cresterea economica se va lasa asteptata, se arata in raportul agentiei de rating.
Totusi, primul ministru portughez insista pe faptul ca nu este niciun motiv ca temerile investitorilor sa creasca si, odata cu acestea si dobanzile la care sunt dispusi sa acorde imprumuturi Portugaliei. "Pozitia guvernului es