Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Buzău, până şi gunoiul s-a scumpit

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Printr-o hotărâre a consilierilor locali, firma RER Ecologic a majorat tariful cu 20 la sută, spre nemulţumirea administratorilor de asociaţii. În plus, firma de salubritate ameninţă că va lăsa reziduurile menajere neridicate de pe platforme.

Decizia de majorare a tarifelor pentru serviciul de salubrizare vine într-un moment în care multe asociaţii sunt în pragul de a rămâne cu gunoaiele neridicate de pe platforme, din cauza datoriilor acumulate faţă de furnizorul serviciului de salubritate, firma RER Ecologic. “Peste trei miliarde lei vechi avem de recuperat de la 32 de asociaţii, care au restanţe pe mai mult de patru luni. Am decis ca din decembrie să le sistăm colectarea zilnică a deşeurilor menajere”, a spus Liviu Mocanu, directorul RER.

De la 1 decembrie, abonaţii casnici sunt taxaţi pentru ridicarea gunoiului cu aproximativ 7 lei lunar pe membru de familie, cu un leu mai mult decât până la sfârşitul lunii noiembrie. Astfel, o familie cu patru persoane va achita la RER aproximativ 30 de lei lunar.

Tot pe spatele celor bun-platnici

Administratorii de asociaţii consideră că mărirea preţului la colectarea gunoiului menajer cu aproape 20 de procente ar putea să-i aducă la statut de rău-platnici şi pe cei încă îşi plătesc întreţinerea la termen.

“În asociaţii sunt două tabere, cei care plătesc şi rău-platnicii. E clar că majorarea o să îi afecteze tot pe cei care vin lunar să îşi achite. Cred că prin majorare se vrea recuperarea pierderilor pe care le înregistrează firma de salubritate din cauza celor care nu-şi plătesc gunoiul. Însă, există riscul ca aşa să-i aducă în incapacitate de plată şi pe cei o faceau până acum la timp. Când toate sunt scumpe, este greu de înţeles cum consilierii locali au aprobat cererea RER cu ochii închişi”, a spus Ion Barbu, preşedinte Uniunii Asociaţiilor de Proprietari (UAP) din Buzău.

Cei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 19 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Zelenski: Cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 52 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 3 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum o ora
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 5 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 5 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 5 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 10 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°