Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Cel mai mare Centru de Criogenie din Europa, la ICSI

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Valoarea investiţiei e de 61,8 milioane lei, din care 50 de milioane lei, sunt fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea va avea cel mai mare laborator de criogenie din Europa. Conducerea institutului a lansat, astăzi, proiectul „Cryo-Hy - Dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare a ICSI prin crearea unui laborator la temperaturi scăzute pentru aplicaţii energetice ale fluidelor criogenice". „Valoarea proiectului e de 61.838.231 lei, din care 50.000.000 lei sunt de la Uniunea Europeană (UE), iar diferenţa e de la Ministerul Economiei. Cu aceşti bani vom construi la Râmnicu Vâlcea cel mai mare Centru de Criogenie din Europa. El va fi unul printre puţinele din Europa care va avea ca scop principal dezvoltarea de noi alternative energetice, bazate pe tehnologii de stocare a hidrogenului" a declarat Ioan Ştefănescu, directorul ICSI Râmnicu Vâlcea.

Centrul e important pentru toată zona UE

Laboratorul de temperaturi scăzute pentru aplicaţii criogenice va fi realizat în 25 de luni. În perioada 16-17 decembrie 2010, are loc licitaţia de servicii consultanţă şi de execuţie a lucrărilor. „Proiectul nu e important doar pentru Râmnic sau pentru România, ci pentru toată zona UE. Aici se va dezvolta cel mai mare laborator de criogenie nu doar pe izotopi, ci şi în domeniul public şi în cel medical", a precizat Ştefănescu. Cercetările care se vor face în noul laborator din Râmnic vor ajuta şi la realizarea primului reactor de fuziune nucleară de la Cadarache, Franţa din 2020. Centrul de criogenie va crea şi locuri de muncă. 20 specialişti şi cercetători vor lucra în laboratorul de temperaturi scăzute.

"Se va dezvolta cel mai mare laborator de criogenie şi în domeniul public şi în cel medical" - Ioan Ştefănescu, director ICSI.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

România, sub cod roşu de caniculă sâmbătă şi duminică. Capitala şi alte judeţe din sudul ţării, afectate

Mediafax acum 15 minute
Astfel, sâmbătă, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi intens şi persistent, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a patra zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum 40 minute
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°