Trei persoane mascate au jefuit un depozit de mărfuri din localitatea Căteasca din judeţul Argeş, după ce l-au legat pe paznicul societăţii, fugind cu maşina acestuia, în care au încărcat mai multe bunuri, în special ţigări, transmite Mediafax.
Jaful s-a petrecut vineri dimineaţă, în jurul orei 3.00, la un depozit de mărfuri din satul Cătanele, comuna Căteasca.
Primele informaţii furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, agent-şef Laura Folea, arată că paznicul a fost legat de trei persoane care aveau feţele acoperite şi care au furat mai multe bunuri.
Ulterior, paznicul a reuşit să se dezlege, iar în jurul orei 7.00 a sunat la 112.
"Paznicul este acum audiat de poliţişti. Este în stare de şoc şi a declarat că a fost legat de trei persoane. Urmează să stabilim dacă a fost şi bătut. Bărbatul a mai spus că hoţii au încărcat marfa furată din depozit în autoturismul lui, cu care au fugit", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.
Poliţiştii au instituit filtre rutiere în localitate, pentru prinderea atacatorilor.
Trei persoane mascate au jefuit un depozit de mărfuri din localitatea Căteasca din judeţul Argeş, după ce l-au legat pe paznicul societăţii, fugind cu maşina acestuia, în care au încărcat mai multe bunuri, în special ţigări, transmite Mediafax.
Jaful s-a petrecut vineri dimineaţă, în jurul orei 3.00, la un depozit de mărfuri din satul Cătanele, comuna Căteasca.
Primele informaţii furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, agent-şef Laura Folea, arată că paznicul a fost legat de trei persoane care aveau feţele acoperite şi care au furat mai multe bunuri.
Ulterior, paznicul a reuşit să se dezlege, iar în jurul orei 7.00 a sunat la 112.
"Paznicul este acum audiat de poliţişti. Este în stare de şoc şi a declarat că a fost legat de trei persoane. Urmează să stabilim dacă a fost şi b