Propunerea deputatului PDL Silviu Prigoană, de a schimba denumirea oficială a persoanelor de etnie romă din "rom" în "ţigan", a primit undă verde din partea Guvernului.
"Ne-am bazat pe recomandările Academiei Române şi pe faptul că în majoritatea statelor UE termenul folosit este acesta", au declarat agenţiei Mediafax surse ministeriale, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.
Citeşte şi:
Băsescu: "Schimbarea denumirii ţiganilor în romi a fost o decizie greşită"
Sebastian Bodu cere Parlamentului UE înlocuirea cuvântului "rom" cu "ţigan"
Iniţiativa de a schimba denumirea persoanelor de etnie romă a fost înregistrată la Senat în luna septembrie, tot atunci preşedintele Traian Băsescu declarând că, în momentul în care s-a decis schimbarea denumirii ţiganilor în romi, s-a luat o decizie greşită, europenii făcând confuzie între romi şi români.
Se propune totodată ca atribuirea de conotaţii negative la folosirea acestei denumiri să fie interzisă.
Astfel, în timp ce Academia Română a transmis Guvernului că susţine promovarea iniţitative legislative, Ministerul Culturii, Ministerul de Externe, Agenţia Naţională pentru Romi, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au arătat că nu susţin propunerea deputatului.
Potrivit documentului dezbătut, miercuri, de Guvern şi obţinut de Mediafax, Academia Română a transmis Guvernului că termenul "ţigan" reprezintă "numele corect al acestei populaţii transnaţionale".
"Primul-ministru a fost de părere că, în acest caz, trebuie ţinut cont de opinia Academiei Române şi, pentru a putea lua o decizie, a solicitat o informare suplimentară cu privire la denumirea oficială a cetăţenilor de etnie romă în statele membre ale Uniunii Europene", au declarat sursele citate.