Titlul de mai sus poate părea preţios, riscant, îndrăzneţ. Există însă ici-colea tentative de angajare în astfel de abordări. Bunăoară cărţile lui Vasile Lovinescu, dintre care se detaşează cele concentrate pe Mateiu Caragiale şi pe Ion Creangă. Să spunem însă că V. Lovinescu nu s-a bucurat încă de "binecuvântarea" lumii universitare decât rar. Faptul că a fost luat în serios totuşi de critici precum Eugen Simion, de cercetători precum Virgil Cândea sau Andrei Pleşu, ba chiar de monahi creştin ortodocşi precum profesorul Andrei Scrima nu este chiar de colea…
Periodic apar volume deloc lipsite de greutate academică referitoare la esoterismul unui Eliade, de pildă - vezi, mai nou, Marcello De Martino ("Mircea Eliade esoterico. Ioan Petru Culianu e i « non detti»" apărută la Editura Settimo Sigillo, 2008), care vine în siajul unei teze de doctorat şi al unei cărţi semnate de Marcel Tolcea ("Eliade, esotericul", Editura Mirton, Timişoara, 2002). De altfel, în România nu s-au făcut încă studii serioase pe acest domeniu. Despre esoterismul românesc însă s-a ţinut un curs universitar la prestigioasa École Pratique des Hautes Études, acum câţiva ani, curs datorat lui Radu Drăgan, care a avut şansa unui doctorat, tot acolo, sub îndrumarea cunoscutului profesor Antoine Faivre. Dar Radu Drăgan se referea strict la aşa-numita cultură scrisă (începând cu Cantemir şi încheind cu Mihai Vâlsan şi Vasile Lovinescu).
Dacă este să facem o panoramare, simţim nevoia să privim spre întreaga cultură română. Nu putem ignora artele vizuale, de pildă: pictorul Marcel Iancu, care a fost nu numai pasionat de cabală, dar chiar i-a declarat nu mai puţin celebrului Moshe Idel "Eu pictez cabală"…
Nimeni nu poate eluda domeniul muzicii contemporane româneşti, muzică foarte bine cotată pe plan internaţional, al cărei reprezentant de frunte a fost Ştefan Niculescu - des
