Cel mai celebru club de fiţe din România şi-a deschis porţile şi la Braşov. Petrecerea la „Bamboo", situat în incinta complexului „Tâmpa Gardens", a început aseară, la ora 23.30.
VEZI AICI MAI MULTE IMAGINI!
Braşoveni şi nu numai s-au îmbulzit evenimentul monden al anului, iar locaţia s-a umplut până la refuz.
Stilurile de muzică house şi dance au predominat, iar interiorul clubului a impresionat prin designul ultramodern şi arhitectura ieşită din tipare. La eveniment nu şi-a făcut prezenţa vreo vedetă autohtonă, însă atmosfera a fost întreţinută de animatoare şi dansatori din Italia.
Petrecerea propriu-zisă a început la ora 1.00. Tot de la aceeaşi oră s-a dat startul unui spectacol de lumină şi culoare cu zeci de lasere. Mii de tineri au dansat până în zorii zilei.
Show-ul va continua şi în această seară, când intrarea va fi liberă. Clubul Bamboo Braşov îi va organiza o petrecere specială designerului Cătălin Botezatu, a cărui zi de naştere este astăzi. Alături de italianul Joshua Castellano, Cătălin Botezatu este unul dintre acţionarii Bamboo România.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: