Cercetatorii de la NASA au anunţat, joi, descoperirea unei forme de viaţă fundamental diferită de a oricărui alt organism viu de pe Pământ. Despre bacteria descoperită s-a scris că reprezintă primul microorganism de pe Pământ capabil să se dezvolte în arsenic, substanţă despre care oamenii de ştiinţă credeau că este mult prea toxică pentru a susţine viaţa.
NASA a descoperit un microb cu structură similară ADN-ului / Experţii NASA: "Tot ce ştim despre formele de viaţă se va schimba"
Care este descoperirea?
Descoperirea, făcută de omul de ştiinţă NASA Felisa Wolfe Simon şi echipa sa, este destul de simplă, srie Io9. Asociem carbonul cu un element crucial pentru viaţă, dar de fapt, există şase elemente care stau la baza fiecărui organism: carbonul, oxigenul, hidrogenul, azotul, sulful şi fosforul. Cel din urmă este parte a coloanei vertebreale a ADN-ului (acizi dezoxiribonucleici) şi ARN-ului (acizi ribonucleici), acţionând asemeni unei "grinde moleculare" care susţine totul. Această caracteristică face din fosfor un element esenţial pentru stabilitatea ADN-ului şi pentru existenţa vieţii.
Wolfe Simon a cercetat dacă un alt element poate înlocui fosforul. Arsenicul se află sub fosfor pe tabelul periodic şi, astfel deţine cam aceleaşi proprietăţi. Echipa sa a continuat cercetările în mediul dur al Mono Lake în California , un ecosistem sărac în fosfor şi bogat în arsenic. În ciuda acestui fapt, viaţă prosperă în Mono Lake, motivv pentru care echipa a colectat probe pentru analiză.
Foto: NASA, Mono Lake
În laborator, nămolul colectat a fost aşezat într-un mediu în care microbii aveau tot ceea ce este necesar pentru a trăi, cum ar fi zahărul şi vitaminele. Ulterior, cercetătorii au eliminat fosforul din mediu şi l-au înlocuit cu arsenic, creând un mediu în care nimic nu ar mai fi putut supravieţui. Surprinzător însă,