Ziua Nationala a demonstrat inca o data, daca mai are nevoie, cat de putin avem si cat de mici suntem. Ne-am chinuit sa descoperim un punct de care sa ne agatam, care sa ne faca mandri si sa ne dea curaj in timpuri grele. Dincolo de cateva exceptii, exagerate si ele oricum de dragul sarbatorii, ne-am trezit din nou singuri si abandonati in bratele nimicniciei pe care am mostenit-o.
Suntem o tara ale carei simboluri exprima doar tristetea, durerea sau resemnarea placuta in fata mortii. De la razesii lui Stefan cel Mare care isi parjoleau ogoarele si otraveau fantanile, pentru a-i flamanzi pe cotropitorii otomani, iar apoi se ascundeau in paduri, pana la contemporanii nostri care fug din tara pentru a-si gasi implinirea pe alte meleaguri, dar se intorc ratati motivand ca dorul de casa i-a facut sa nu se adapteze acolo, avem o istorie care exprima doar fuga.
Am fugit mereu de toate. Ne-am retras din calea invadatorilor si i-am lasat pe toti sa ne corceasca dupa cum au vrut, ne-am inventat Miorita ca sa ne usuram constiinta neputintei in fata destinului, ne-am dus intotdeauna de partea celui mai puternic, doar doar om castiga si noi ceva, ne-am injosit cat am putut de mult rostind totusi mandri vorbe ce tradau filosofia de viata ieftina - "capul plecat sabia nu-l taie!"
Slabiciunea noastra a marcat tot ce am lasat in urma in istorie. Pana si istoria am reusit sa o pacalim, retragandu-ne la propriu in munti pentru o mie de ani. Fara ev mediu, fara renastere, suntem un popor nascut acum 150 de ani, dar care are fantasme antice. "Urmasii lui Traian..." nu au facut decat sa boicoteze civilizatia. Oricat am dori sa cautam dovezi in istorie ale unor fapte cu adevarat eroice, gesturi de neinteles in nebunia lor, nu gasim decat acte de tradare, compromisuri ieftine, miliarde de lasitati si o nesecata dorinta de a ne sustrage luptei.
@N_P
