Consilierii locali s-au reunit, ieri, în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a aproba rectificarea bugetului municipal pe anul 2010. Deşi, iniţial, s-a vehiculat că şedinţa este organizată pentru alocarea banilor necesari pentru plata drepturilor câştigate de angajaţii Primăriei Constanţa, în instanţă, de fapt, a fost vorba despre două proiecte.
Cel de-al doilea vizat, şi de care s-a discutat concret, făcea referire la însuşirea cotelor părţi de teren corespunzătoare apartamentelor din blocurile BN7 şi BN8 din cartierul cu locuinţe pentru tineri. Până aici, nimic deosebit!
Totuşi, dacă ar fi să luăm în calcul că, în sala de şedinţă, nu s-a vorbit despre nicio rectificare privind vreo investiţie în turism, lucrurile par să ia o altă întorsătură. Concret, la finalul art.1, care face referire la rectificarea care se datorează restituirii sumelor reprezentând drepturile speciale pentru funcţionarii publici apare şi finanţarea unui proiect de investiţii în turism. Pe de altă parte, această investiţie în turism a fost majorată cu suma de 20 miliarde de lei vechi, probabil o afacere destul de importantă din moment ce s-au alocat atâţia bani. Curios este că mulţi dintre consilieri nici nu ştiau despre ce proiect de investiţii în turism este vorba.
Aşadar, din câte se pare, cele două proiecte au fost, de fapt, trei, primele două fiind doar paravane pentru trecerea unui proiect despre care nu s-a făcut vorbire în sala de şedinţă.
Nu vă bucuraţi prea mult, că s-ar putea să-i daţi înapoi!
În altă ordine de idei, dacă prefectul va da aviz, angajaţii Primăriei au şanse să primească banii care li se cuvin ca urmare a deciziei instanţei de judecată. Ei au câştigat înapoi sporurile care le-au fost reţinute de la începutul anului şi până în prezent. Funcţionarii au câştigat acest drept în instanţă după ce au atacat dispoziţia primarului prin ca