Dimineaţa asta de noiembrie a scos din adâncurile mării părelnice bancuri de solzi. Solzi de peşte, strălucind orbitor. Freamătul lor lucitor e fascinant, te cheamă ademenitor. Te îmbie periculos, ca orice afund, ca orice neant. Dar totul e doar miraj, nălucire... Cuiburi de apă mânate de vânt.
Un soare năucitor de toamnă despletită lasciv. De sus, din balconul hotelului, lumea îşi deschide nemărginirea şi se arată atât de accesibilă încât îi pipăi nefinitudinea. Deocamdată zac ca un paşă eşuat, smuls din cotidianul devorator de iluzii. Plutesc laolaltă cu albatroşii văzduhului şi mă scald în uimire. Uimirea copilului care întârzie să se coacă încă. "Bolero"-ul ravelian s-a stârnit dintr-un difuzor şi, o dată cu el, desprinderea mea. Aripile îmi cresc dimpreună cu alămurile bascului, şi pământul se micşorează întruna. Zbor lin şi împăcat cu soarta, împins de palele divine şi de muzica enigmaticei predestinări...
E ora prânzului la Istanbul. Un bocet prelung şi cutremurător s-a slobozit dintr-odată. Şi se înteţeşte ca o tânguire, ca o jale nevindecată. Ce suferinţă l-o fi surfilat? "Oamenilor, sunteţi muritori!", pare a rosti glasul acela sfâşiat de durere. Vocea gravă şi legănată îndeamnă la rugă, la pioşenie şi cumpătare. Jeluirea în răstimpuri egale a muezinului e strigătul de disperare al efemerităţii nevoite să se supună fatalităţii.
Aproape, în vecinătatea unei moschei, se semeţeşte stadionul echipei "Beşiktaş". Concubinajul lor nu e defel întâmplător, fiindcă fotbalul şi credinţa sunt chipurile noii religii a omenirii.
În definitiv, ne naştem din furt. Şterpelim din pântecul mamei întreaga noastră făptură. Din raptul acesta încuviinţat de Dumnezeu ne încarnăm, pentru ca apoi să-i "buzunărim" pe cei dimprejur de sentimente, de mărunţişuri afective. La final, viaţa ne e furată de moarte, şi pedeapsa nu poate fi comutată