Valul de frig timpuriu continuă să perturbe sâmbătă transporturile în Europa, în timp ce greva surpriză a controlorilor de trafic din Spania a accentuat haosul, potrivit Mediafax.
În MAREA BRITANIE, numeroase zboruri aveau întârzieri sâmbătă, în timp ce transporturile feroviare funcţionau parţial, cu frecvente întârzieri pe mai multe rute.
Ploaia va înlocui sâmbătă ninsoarea în unele regiuni ale Angliei şi Ţării Galilor, temperaturile urmând să ajungă la 7 grade Celsius la Londra, unde zăpada aproape a dispărut sâmbătă.
În Scoţia, autorităţile le-au cerut schiorilor şi turiştilor să fie prudenţi la acest sfârşit de săptămână, din cauza riscului de avalanşe.
În FRANŢA, în Alpi, prefectura din Haute-Savoie a avertizat sâmbătă în privinţa riscului de avalanşe "bine conturat" duminică şi care ar urma să se accentueze luni, când sunt aşteptate noi precipitaţii, urmate de o încălzire a vremii.
Luni, odată cu creşterea temperaturilor şi sosirea ploilor, posibilitatea producerii de avalanşe "va atinge cel mai probabil nivelul de risc puternic", a avertizat aceasta.
Pe aeroportul parizian Roissy-Charles de Gaulle, Direcţia generală pentru aviaţie civilă (DGAC) le-a cerut sâmbătă companiilor aeriene "să recurgă la reducerea cu 20 la sută a programelor de zbor (...) între orele 09.00 şi 16.00" (10.00 şi 17.00 ora României), din cauza ninsorilor şi a poleiului.
În SPANIA, aeroporturile sunt practic paralizate în urma unei greve ilegale a controlorilor de trafic aerian.
Guvernul spaniol a decretat sâmbătă "stare de alertă", ceea ce face posibilă urmărirea penală a greviştilor, a anunţat ministrul de Interne Alfredo Perez Rubalcaba.
La Geneva, în ELVEŢIA, Spitalul Universitar se confruntă cu un aflux de pacienţi care au căzut din cauza intemperiilor, cele mai grave din 1985, potrivit meteorologilor.
În POLONIA, nouă persoane a