Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ipoteze-şoc în lumea ştiinţifică Legătura dintre bacteria „extraterestră“ şi peşterile din Dobrogea

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

Noi ipoteze legate de existenţa vieţii în Cosmos duc la Peştera Movile, situată în apropiere de Mangalia, caz unic pe Terra prin ecosistemul subteran care nu depinde de energia solară sau de atmosfera exterioară. Discuţiile au luat naştere după descoperirea de căre NASA a unei bacterii capabilă să trăiască şi să se dezvolte cu arsen, substanţă toxică pentru restul fiinţelor, anunţă Libertatea.ro. Conform sursei citate, microorganismul descoperit recent în apele lacului american Mono a condus la lansarea mai multor ipoteze de către cercetătorii din toată lumea, inclusiv din România, care cred că ar putea fi vorba despre o formă de viaţă extrateretră.

Anunţul privind descoperirea NASA a fost făcut joi seara, într-o conferinţă extraordinară. Foarte interesant, ipotezele lansate despre existenţa bacteriei care trăieşte cu arsen amintesc de Peştera Movile, din apropiere de Mangalia, descoperită în 1986, în timpul excavaţiilor pentru un puţ minier. Peştera, care are o lungime de aproximativ 200 de metri, a fost cercetată de speologi abia în 1990. Conform Libertatea.ro, membrii echipei au găsit câteva încăperi mici, parţial inundate, izolate total de mediul extern. Aerul nu era respirabil, fiind otrăvit cu hidrogenul sulfurat şi dioxidul de carbon, gaze nocive vieţii în mod normal. Cu toate acestea, aici s-au găsit numeroase vieţuitoare nevertebrate, multe aparţinând unor specii necunoscute până atunci. Practic, spun colegii de la Libertatea.ro, Peştera Movile adăposteşte un adevărat ecosistem subteran care nu depinde de energia solară sau de atmosfera exterioară, caz unic pe Terra. Organismele aflate aici s-au adaptat la condiţiile de mediu şi utilizează energia chimică rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat pentru a-şi procura hrana. Dacă în urma unui război nuclear viaţa de pe Pământ ar dispărea, acest ecosistem ar fi un supravieţuitor, au spus c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 42 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 25 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 44 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°