Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când femeia face primul pas

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 4 decembrie 2010 · ·

„În viaţă nu trebuie să ratezi nici o şansă pentru că bărbaţi buni sunt greu de găsit", spune Maria, în vârstă de 45 de ani. La această concluzie a ajuns după divorţul de acum patru ani, eveniment care a marcat-o, dar i-a dat şansa să înceapă o viaţă mai bună.

După divorţ i se părea că nu va mai cunoaşte niciodată un bărbat, că va rămâne singură pentru că îi era teamă să facă primul pas. „Îmi era frică să mă apropii de un bărbat, nu ştiam ce să îi spun, cum să reacţionez, plus că aveam o teamă să nu fiu respinsă", spune Maria.

Dar acum, după mai multe întâlniri reuşite sau nu, femeia are o relaţie de două luni şi spune că este foarte fericită. A învăţat pe parcurs că este mai bine să aibă ea iniţiativa într-o relaţie, să nu piardă nici o şansă pentru că „nu se ştie de unde sare iepurele".

Maria spune că una dintre descoperirile care au ajutat-o să treacă peste teama ei şi să înceapă să fie mai îndrăzneaţă cu bărbaţii a fost internetul. Copii ei au ajutat-o să folosească pentru prima dată calculatorul, iar acum femeia spune că este o utilizatoare fidelă: are cont pe hi5, pe Facebook, dar şi pe mai multe site-uri matrimoniale.

Aşa l-a cunoscut şi pe actualul ei prieten. „L-am văzut pe un site pe care aveam cont, mi s-a părut frumos şi am zis să îi trimit un mesaj. Era din acelaşi cartier ca şi mine, aşa că de ce nu? Şi uite acum, suntem fericiţi împreună", spune femeia.

Ea recunoaşte că a învăţat să facă primul pas în relaţii, de fapt în majoritatea lor, şi că nu regretă acest lucru, deşi a primit şi răspunsuri negative. „Mai bine încerci decât să ai regrete mai târziu, nu?", spune femeia.

Flirtul online

Internetul le poate ajuta pe femei să fie mai îndrăzneţe şi să depăşească normele sociale care le-au învăţat că bărbatul este cel care ar trebui să facă primul pas.

Iar în multe cazuri, cum ar fi cel al Mariei,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 2 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 4 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 7 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 8 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

21°
joi

21°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°