Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlad Filat şi Vladimir Voronin, printre cei mai bogaţi parlamentari moldoveni

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 4 decembrie 2010 ·

Premierul în exerciţiu Vlad Filat şi liderul comunist Vladimir Voronin se numără printre cei mai bogaţi deputaţi din viitorul Parlament moldovean, potrivit declaraţiilor de avere depuse de aceştia în momentul înscrierii în campania electorală, relatează PRO TV Chişinău.

Preşedintele Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu a avut în ultimul an un salariu de aproximativ 350.000 de lei moldoveneşti (21.300 de euro), un apartament cu trei camere în Chişinău şi un garaj.

Vladimir Voronin câştigă din salariu şi pensie de aproximativ 500.000 de lei moldoveneşti (30.440 de euro). El are o casă în Corjova, o vilă în Pârâta, un apartament de 232 de metri pătraţi la Chişinău şi un garaj. Voronin mai deţine şi un teren în Budeşti, de 3.326 de hectare. Liderul comuniştilor nu a declarat însă vila din Chişinău despre care primarul capitalei susţine că îi aparţine.

De asemenea, comparativ cu declaraţia depusă de Voronin la alegerile de anul trecut, din aceasta au dispărut acţiunile soţiei sale, în valoare de şase milioane de lei moldoveneşti (365.280 de euro), pe care le deţinea la Fincombank.

Nici averea liderului PLDM, Vlad Filat, nu este de neglijat, el fiind cel mai înstărit liberal-democrat. Astfel, Filat a câştigat din salariu în ultimii doi ani de 222.000 de lei (13.500 de euro), însă cea mai mare parte a venitului său provine din investiţii, respectiv peste şapte milioane de lei moldoveneşti (peste 426.000 de euro).

Premierul deţine o casă de aproape 400 de metri pătraţi în Chişinău, acţiuni în valoare de peste 11 milioane de lei moldoveneşti (aproximativ 670.000 de euro) la o companie privată şi două maşini. Faţă de alegerile din 29 iulie, din declaraţia lui Filat a dispărut o maşină de lux.

La liberali, primii deputaţi de pe listă par a fi cei mai bogaţi. Astfel, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a câştigat din salariu de peste 100.000

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 58 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 47 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 41 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 37 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°