Procurorii îl acuză pe Emanuel Osoianu că a pus la punct o reţea complexă specializată în escrocherii cu terenuri foarte scumpe. Oamenii legii urmăresc penal 19 persoane implicate în frauda imobiliară, iar şapte dintre acestea au fost aduse ieri în cătuşe în faţa judecătorilor.
Ieşeanul Emanuel Osoianu (foto jos), în vârstă de 41 de ani, ar fi iniţiat, împreună cu alte şase persoane, o grupare specializată în comiterea de înşelăciuni, falsuri în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Potrivit procurorilor, mâna dreaptă a lui Osoianu era Bogdan Răduc, acţionar al societăţii Promix SRL Iaşi. Cei doi identificau terenuri situate în zonele centrale ale oraşului, care nu erau ocupate şi nici intabulate. Al doilea pas era falsificarea actelor de provenienţă ale acestora: contracte de vânzare-cumpărare autentificate la fostul Notariat de Stat, certificate de moştenitor şi zdelci.
Iaşi: Tranzacţii cu terenuri în zone rezidenţiale pe numele grefierei cercetate de DIICOT
Iaşi: UPDATE Şapte persoane reţinute în urma audierilor maraton de azi-noapte (VIDEO)
Actele erau folosite apoi pentru încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor, pentru ca în final acestea să fie revândute unor cumpărători de bună credinţă. Anchetatorii mai arată că, în unele situaţii, se apela la acte succesive de transmitere a proprietăţii pentru a se îngreuna identificarea adevăratului proprietar.
La aceste operaţiuni şi-ar fi adus aportul atât rudele, cât şi prieteni ai lui Emanuel Osoianu şi Ionuţ Bogdan Răduc.
Soţia, grefier la Parchet
Procurorii spun că în afacere era implicată Violeta, soţia lui Emanuel Osoianu, dar şi sora acestuia, Nuţa Borcea. În afară de cele două, reţeaua ar mai fi fost sprijinită şi de trei angajaţi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: Cosmin Radu Ciprian, Ciprian Maftei şi Ovi