Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Compania Napolact dă asigurări că laptele provine exclusiv din Transilvania

Publicat in Romania Libera, duminică 5 decembrie 2010 ·

Napolact dezminte acuzaţiile directorului Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj privind suspiciuni legate de provenienţa din import a laptelui produs de companie şi dă asigurări că acesta provine exclusiv din Transilvania, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, azi, de compania Napolact, declaraţiile şefului CJPC Cluj sunt "false şi nefondate".

"În urma declaraţiilor făcute de directorul CJPC Cluj, Napolact dezminte toate aceste acuzaţii ca fiind false şi nefondate. Compania doreşte să asigure consumatorii că materia primă din care este produs laptele Napolact provine exclusiv din Transilvania, folosind lapte colectat de la 1.300 de ferme selectate în această regiune. Mai mult, toate produsele Napolact sunt procesate în cadrul fabricilor sale din zona Ardealului. Din această perspectivă, compania consideră că produsele Napolact care conţin sloganul «Lapte din inima Ardealului» pe ambalaj transmit un mesaj în conformitate cu realitatea", se arată în cmunicat.

Reprezentanţii Napolact au dat asiguri că niciun produs Napolact "nu a fost confiscat pe baza lipsei de conformitate cu legislaţia în vigoare şi nicio penalitate nu a fost impusă acestei mărci".

Peter Szautner, general manager FrieslandCampina România, a precizat că Napolact are o istorie de peste 100 de ani şi este una dintre cele mai respectate mărci din România.

"Napolact SA a fost preocupată întotdeauna de a produce şi distribui lactate de cea mai bună calitate. Materia primă este colectată în prezent exclusiv de la partenerii săi din Transilvania, iar produsele Napolact sunt fabricate la standarde înalte în unităţile de producţie din regiunea Ardealului. De asemenea, Napolact este o marcă de încredere construită pe valorile şi tradiţiile Ardealului", a afirmat Szautner, citat în comunicatul de presă.

Acesta şi-a exprimat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum o ora
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 31 minute
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 2 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum 39 minute
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Evaluare Națională 2024 – matematică: Ce subiecte au primit elevii și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum o ora
Elevii de clasa a VIII-a au susținut pe 27 iunie proba la matematică din cadrul examenelor de Evaluare Națională 2024. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română și a continuat cu

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum o ora
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Marcel Ciolacu, la şedinţa liderilor PES de la Bruxelles: Familia noastră politică europeană urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conducere a UE

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a participat la şedinţa liderilor social-democraţi europeni (PES) de la Bruxelles, el afirmând că familia politică europeană socia-democrată urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conduc

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 4 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Două persoane s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului USR la prezidenţiale. Despre cine este vorba

Mediafax acum o ora
Este vorba de Dumitru Stanca şi de Elana Lasconi, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu. „Vor merge în faţa Congresului pentru a cere susţinerea partidului pentru a fi candidaţii USR la prezidenţiale”, a declarat acesta. Congresu

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/32°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

32°
joi

18°/32°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
joi

17°/32°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°