Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al treilea roman la FC Barcelona? Radu Stefan, pe lista lui Guardiola

Publicat in Ziare.com, luni 6 decembrie 2010 ·

Aflat pe cai mari la Roma, Radu Stefan ar putea deveni al treilea fotbalist roman din istoria celor de la FC Barcelona, antrenorul Josep Guardiola fiind cu ochii pe jucatorul celor de la Lazio.

Conform jurnalistilor italieni apropiati de formatia din Roma, antrenorul "extraterestrilor" din Barcelona si-ar fi trimis scouterii pentru a-l urmari pe tanarul "tricolor", referintele fiind cat se poate de bune.

In cea mai recenta partida din Serie A, incheiata cu victoria superba impotriva lui Inter Milano, Radu a avut o noua evolutie fara greseala iar catalanii sunt decisi sa porneasca negocierile pentru cumpararea romanului cat mai curand.

Guardiola intentioneaza sa foloseasca aceasta perioada de mercato din iarna pentru a gasi un fundas stanga capabil sa acopere postul mai bine decat Maxwell sau Abidal, ambii cu evolutii oscilante in prima parte a sezonului. Lista antrenorului cuprinde doar 3 nume, Radu Stefan, Gareth Bale si Fabio Coentrao, toti jucatori de mare perspectiva.

Argumentul care il face pe roman favorit in aceasta cursa este pretul de achizitie, care ar fi de maxim 10-15 milioane de euro, jumatate din cat ar costa ceilalti doi. Cum nici Barcelona nu traverseaza o perioada tocmai buna din punct de vedere financiar, pretul ar putea fi determinant in stabilirea prioritatilor catalanilor pe piata transferurilor.

In intreaga istorie a gruparii "blau-grana", numai doi jucatori din tara noastra s-au regasit in echipa, Gica Hagi si Gica Popescu, ultimul fiind chiar capitan in a doua parte a anilor '90.

Radu Stefan se opereaza. Vezi cat sta pe tusa

Altfel, evolutiile foarte bune ale lui Radu Stefan la Lazio in acest sezon l-au adus pe fundasul in varsta de 24 de ani in vederile celor de la Manchester City si Juventus. Fostul international de tineret evolueaza la Roma din anul 2008, can

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 6 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°