Negocierile între şase ţări şi Iran au început luni, la Geneva, cu scopul relansării dialogului asupra dosarului nuclear iranian, întrerupt de 14 luni, au anunţat organizatorii elveţieni, citaţi de AFP, informează Mediafax.
"Negocierile au început", a declarat un oficial din cadrul Ministerului helvetic al Afacerilor Externe, a cărui ţară găzduieşte două zile de discuţii între şase state (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), Uniunea Europeană, care joacă rolul de mediator, şi iranieni.
Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, negociatorul iranian Said Jalili şi şefii delegaţiilor celor şase ţări s-au întâlnit la sediul misiunii diplomatice elveţiene, în centrul Genevei, a precizat acest oficial.
La mai bine de un an de la întrerupere, întâlnirea se anunţă dificilă, pentru că Iranul refuză, în continuare, în mod categoric să ia în calcul vreo suspendare a îmbogăţirii uraniului său.
Duminică, Teheranul a anunţat că deţine controlul asupra întregului ciclu de producere de combustibil nuclear, amplificând îngrijorările occidentalilor.
"Aşteptăm răspunsuri serioase din partea iranienilor" asupra problemelor din dosarul nuclear, a declarat o sursă diplomatică apropiată celor şase ţări, recunoscând că ordinea de zi nu a fost, încă, stabilită şi că acesta va fi principalul subiect de discuţie, luni dimineaţa.
"Nu ştim care este starea de spirit a iranienilor", a declarat această sursă.
Întâlnirea ar urma să se desfăşoare, în principiu, pe parcursul a două zile.
Liderii iranieni au repetat, în ultima perioadă, că refuză să negocieze "drepturi legitime" ale Iranului în materie nucleară, o modalitate de respingere în avans a oricărei eventuale cereri de suspendare a activităţilor de îmbogăţire a uraniului.
"Celelalte ţări nu pot să se amestece în afacerile nucleare iraniene"