În noianul de informaţii, de controverse şi scandaluri, care vin, în ultimul timp, dinspre Parlament, sunt puţini cei care se mai apleacă şi asupra cheltuielilor făcute aici sau asupra motivelor care au condus la opacizarea parţială a acestora.

Să vorbim nu despre Senat, ci despre Camera Deputaţilor, pentru că este condusă de un om de care erau – şi, poate mai sunt – legate mari speranţe. La începutul anului, această instituţie lua decizia, surprinzătoare, ca din luna aprilie să prezinte publicului doar informaţii centralizate despre cheltuielile făcute de parlamentari, şi nu, aşa cum se practicase cu un an înainte, cheltuielile făcute pentru fiecare deputat în parte, aşa cum este firesc, de altfel (mai ales în condiţiile în care fiecare dintre ei ar trebui să aibă interesul de a justifica sau confirma încrederea primită în baza votului uninominal şi de a se bucura de aceasta şi la viitorul scrutin). Situaţia nu s-a reglementat nici după ce, în vara acestui an, o voce a societăţii civile, Institutul pentru Politici Publice, cerea atât preşedintelui Camerei Deputaţilor, cât şi membrilor Biroului Permanent şi tuturor liderilor de grup din Camera Deputaţilor să explice public motivele care au stat la baza acestei decizii. După aproape jumătate de an, nici răspunsul nu a venit, nici sistemul de comunicare publică a acestor informaţii nu a suferit vreo modificare. În traducere, această atitudine este echivalentul sfidării sau, poate, doar al dezinteresului faţă de probleme a cărei miză este prea “măruntă” pentru a merita a fi luată în calcul.

Totuşi, ca simplu cetăţean (fie el susţinător al partidului care a propulsat-o pe Roberta Anastase în prim-planul politicii autohtone, fie al unui partid din opoziţie), te-ai fi aşteptat la altceva din partea doamnei Anastase – ca exponent al unei alte generaţii de politicieni cărora le place să spună că sunt imaculaţi, m