Un proiect de cinci milioane euro a declanşat un conflict de proporţii între pescari şi autorităţi. Suspiciunile sunt alimentate şi de implicarea unui personaj apropiat lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Investiţia presupune construirea unui imobil cu spaţii frigorifice pe malul Dunării, la Tulcea, amenajarea unor dane de acostare pentru nave şi dotări specifice unei burse. Proiectul pentru construirea bursei peştelui a fost declarat recent eligibil, iar finanţarea va fi atrasă de la Fondul European de Mediu.
Preşedintele Agenţiei Naţionale Pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), Marian Mănăilă, a spus recent, la o întâlnire cu asociaţiile de pescari din Deltă, că bursa peştelui din Tulcea va funcţiona, cel târziu, la finele anului viitor. Investiţia a fost iniţiată de Consiliul Judeţean Tulcea, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi ANPA.
Mircea Staraş, director ştiinţific al Institutului de Cercetări Delta Dunării, spune că, înainte de înfiinţarea bursei, autorităţile ar trebui să reglementeze mai bine circuitul fiscal al peştelui, de la pescar până în magazine. „Acum, cea mai mare cantitate de peşte capturată în Deltă nu este fiscalizată, centrele de primă vânzare sunt doar cu numele. Ce se va vinde pe bursă în aceste condiţii este greu de spus", spune el.
Pro şi contra
Şi pescarii consideră inutilă investiţia. Lucian Simion, preşedinte al celei mai mari asociaţii de pescari din zonă, spune că pentru tranzacţionarea pe bursă a peştelui din Deltă ar fi suficient un sistem informatic cu terminale la toate cherhanalele în care să fie introduse, în timp real, capturile de peşte, iar operatorii din piaţa peştelui să aibă acces la aceste informaţii şi să cumpere din respectiva ofertă. "Centrul de comandă al bursei electronice nu are nevoie de spaţii frigorifice, de clădire cu etaj, de dane portuare de milioane de euro, ci de câteva calcula