Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul de opinie Coşmarul de pe şine

Publicat in Ziua Constanta, marți 7 decembrie 2010 ·

Constănţenii care încă aleg trenul pentru a călători în ţară trăiesc momente de coşmar, din cauza lucrărilor la infrastructură ce par că nu se mai sfârşesc, dar şi a condiţiilor insalubre asigurate de CFR Călători. Cei ce au neşansa ca drumul să le fie întretăiat de un mărfar, aşteaptă agasant de mult până la momentul în care trenul se pune din nou în mişcare. Motivul? Spre disperarea puţinilor călători, vagoanele încărcate cu marfă au prioritate în traficul feroviar! Întârzierea produsă de mărfare poate nu ar fi băgată în seamă dacă călătoria s-ar face în timp util, în parametri normali. Însă, numai despre normalitate nu poţi grăi când vorbeşti de calea ferată din România. Pentru a se ajunge la Bucureşti cu trenul se pierd patru ore, iar, din cele povestite de constănţeni, până la Oradea, sunt necesare pentru parcurgerea drumului 20 de ceasuri. Preţul unei bilet şi condiţiile găsite în compartimente şi încăperile anexă supără cel mai mult. Contra unui bilet în valoare de 43 - 53 lei, constănţenii sunt găzduiţi până la Bucureşti în spaţii insalubre, fără un minimum de dotări.

CFR Călători cere bani mulţi pentru o călătorie de toată jalea

În acceleratul de Constanţa-Bucureşti de sâmbătă, de la ora 15.00, puţinii călători prezenţi în gară păşeau într-o aventură insalubră pe şine. Au descoperit un tren pustiu şi mizer. „Am intrat într-un vagon pustiu şi dezolant. Draperia era ruptă, iar coşurile împuţite, ruginite şi-n interior tapetate cu resturi de ţigări, cu scrum şi coji de seminţe. Ţi-era şi silă să le atingi", s-a plâns, sub anonimat, un călător, ce a ales trenul pentru a ajunge la Bucureşti, mânat de un singur argument: „Nu am încredere în şoferii de pe microbuze. Gonesc ca nebunii pe autostrăzi", aşa şi-a justificat opţiunea de a călători cu trenul constănţeanul. Pentru condiţiile insalubre oferite de CFR Călători, tânărul a achitat 43 lei pe u

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum o ora
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 17 minute
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 17 minute
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 3 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum o ora
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Putin nu exclude eventuale modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei

News.ro acum 2 ore
Doctrina nucleară a Rusiei este un instrument viu, care poate fi modificat dacă este necesar, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin care a luat cuvântul la o sesiune plenară a Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (SPIEF). "

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Comisia Europeană afirmă că Republica Moldova şi Ucraina sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE. Ce urmează? Anunţul declanşează o cursă contracronometru din cauza Ungariei, care se pregăteşte să preia preşedinţia Consiliului UE

News.ro acum 4 ore
Republica Moldova şi Ucraina îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a anunţat vineri Comisia Europeană, în timp ce premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi-a exprimat speranţa că discuţiile ar p

Vremea

București
acum

27°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

24°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°