„Iubitor de ţară şi de ţărani" îl caracteriza Nicolae Iorga pe Dumitru Brezulescu, un tânăr care, în 1902, la numai 22 de ani, a reuşit să unească satele gorjene într-un proiect transformat, peste ani, în cea mai mare bancă populară a României interbelice. Din banii strânşi la început s-a cumpărat pământ, pentru împroprietărirea ciobanilor de sub munte, apoi s-au construit o hidrocentrală, la Novaci, şi primele cinci cabane din viitoarea staţiune Rânca.
Ne-am dus în oraşul Novaci, din judeţul Gorj, să-l căutăm pe inginerul Gheorghe Cuţuliga, la recomandarea specialiştilor Muzeului de Istorie din Târgu Jiu. Casa lui adăposteşte o colecţie de nepreţuită valoare - fotografii de epocă, documente. Acest om a fost prieten cu un descendent al familiei Răduţescu, din localitate. Familia aceasta a luat în grijă, în 1884, un puşti de numai 4 ani, rămas orfan, care se născuse în satul Hilişeşti, nu departe de Novaci. Băiatul se numea Dumitru Brezulescu.
Banca Populară „Gilortul"
După şcoala primară, în Novaci, şi gimnaziul în Târgu Jiu, băiatul ajunge la un liceu din Drobeta Turnu-Severin. „Era cel mai bun elev al liceului", ştie din arhive Gheorghe Cuţuliga. La o serbare a elevilor din toată ţara, organizată în Bucureşti, la Ateneul Român, Brezulescu este ales, din partea şcolii sale, să ţină o cuvântare în faţa regelui Carol I. A smuls ropote de aplauze. Regele a vrut să-l cunoască, felicitându-l pentru talentul său oratoric. Dumitru va urma cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, după care va pleca la Sorbona pentru doctorat. Pe parcursul studenţiei bucureştene face cunoştinţă cu Spiru Haret, care îl va susţine, din poziţia sa în stat, în ceea ce tânărul dorea să facă în Gorjul natal - o bancă populară. Era în acea perioadă o mare problemă pentru ţăranii care doreau să-şi dezvolte gospodăriile: nu aveau de unde să împrumute bani, decât de la cămătari