Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadou de Moş Nicolae Prefectul Palaz i-a dat nume Grupului Şcolar din Deleni (video + galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, marți 7 decembrie 2010 ·

Ieri, într-un cadru deosebit, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, împreună cu primarul Marian Dan, au "botezat" Grupul Şcolar din Deleni. Instituţia va purta numele unui erou, primul învăţător la şcoala din Pietreni, pe vremea aceea Cocargea, un militar care şi-a dat viaţa pentru apărarea patriei în Primul Război Mondial, Nicolae Istratoiu.

Povestea numele pe care îl va purta această şcoală a început în urmă cu un an, când prefectul Claudiu Palaz şi-a propus să vină în întâmpinarea dorinţei colectivului de cadre didactice şi de elevi al Grupului Şcolar din Comuna Deleni de a găsi o denumire pentru această unitate de învăţământ.De ziua Sfântului Nicolae, şcoala care va sta de acum sub protecţia acestuia, a fost botezată oficial în prezenţa unui public numeros şi entuziast, format atât din oficialităţi locale, cât şi din copiii Grupului Şcolar. Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă de sfinţire a instituţiei de învăţământ, urmată de câteva cuvinte din partea autorităţilor locale, dar şi din partea prefectului Claudiu Palaz. A urmat prezentarea unui film despre povestea lui Nicolae Istrăţoiu.

Primarul Marian Dan a dezvelit împreună cu reprezentantul Guvernului în teritoriu şi o plachetă pe care se va citi, atâta timp cât va exista această şcoală, cine au fost binefăcătorii atribuirii numelui eroului din Primul Război Mondial.Evenimentul care s-a bucurat de prezenţa a zeci de copii şi părinţi s-a încheiat cu un spectacol de iarnă pregătit de cei mai mici şcolari, dar şi de un concurs de gătit dulciuri, pregătite de elevii mai mari.

Ieri, într-un cadru deosebit, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, împreună cu primarul Marian Dan, au "botezat" Grupul Şcolar din Deleni. Instituţia va purta numele unui erou, primul învăţător la şcoala din Pietreni, pe vremea aceea Cocargea, un militar care şi-a dat viaţa pentru apărarea

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 19 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°